Părintele Adrian Laza, noul preot al comunităților ortodoxe din Tranișu și Lunca Vișagului

de | ian. 28, 2018

Duminică, 28 ianuarie 2018, comunitățile ortodoxe din localitățile Tranișu și Lunca Vișagului, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul păstor sufletesc, pe părintele Adrian Laza, care a ocupat această parohie după promovarea unui examen. De la ora 10:00 a fost săvârșită Sfânta Liturghie în sobor de preoți, din care au făcut parte: pr. Dan Lupuțan – protopopul de Huedin, pr. Narcis Rus Pașcu – fost preot paroh al parohiei Tranișu, pr. Adrian Laza – actualul paroh și pr. Horea Șaitiș – slujitor la biserica Spitalului Orășenesc Huedin.

După terminarea pricesnei,  protopopul Dan Lupuțan a ținut un cuvânt de învățătură, referitor la evanghelia duminicii, îndemnâdu-i pe cei prezenți să cultive smerenia vameșului. La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop a dat citire deciziei de numire, după care i-a înmânat noului paroh semnele slujirii preoțești: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, precum și cheile celor trei biserici, pe care le va administra și păstori.

Părintele protopop i-a mulțumit fostului paroh pentru întreaga activitate desfășurată aici,  dorindu-i spor duhovnicesc în noua parohie, iar noului paroh i-a urat pastorație binecuvântată și rodnică. A luat cuvântul și părintele Narcis Rus Pașcu, care și-a luat rămas bun de la comunitate, dar și noul paroh, care le-a mulțumit celor prezenți pentru frumoasa primire.

Parohia Ortodoxă Tranișu a rămas vacantă în urma transferării părintelui Narcis Rus Pașcu, începând cu data de 1 ianuarie 2018, în parohia Hodișu, din Protopopiatul Huedin. Acesta a desfășurat o bogată activitate misionară și edilitară în parohia Tranișu, timp de 20 de ani. În timpul păstoririi sale a fost ridicată o biserică nouă în Tranișu Vale, s-a pictat din nou biserica filiei Lunca Vișagului și s-a înfrumusețat biserica din Tranișu Deal.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.