Părintele arhim. Benedict Vesa: „Maica Domnului este Maica Bisericii. De aceea ați venit la Nicula, să o simțiți aproape!”

de | aug. 15, 2018

Pelerinii care au asistat marți noaptea la Mănăstirea Nicula, la slujba Prohodului Maicii Domnului, au fost îndemați de arhim. Benedict Vesa, Secretarul Arhiepiscopiei Clujului, să mediteze la viața Maicii Domnului. Îndemnul a fost dat în cadrul cuvântului de învățătură, rostit la finalul slujbei, săvârșite în sobor de ierarhi și preoți, pe altarul de vară din curtea mănăstirii.

„Pe un om îl cunoaștem în măsura în care reușim să intrăm în duhul său. Pe Maica Domnului o cunoaștem și din câteva atribute ale ei: tăcerea, discreția, smerenia și micșorarea ei. Acestea, parcă, ne sunt străine nouă, astăzi. Poate, tocmai de aceea, cunoaștem destul de puține lucruri despre Maica Domnului”, a spus părintele Benedict.

Totodată, părintele arhimandrit a adăugat că „dacă nu-l cunoști pe Hristos, este suficient să te uiți la o mamă bună, ori Maica Domnului este mama mamelor! Doar mamele știu să se micșoreze pentru copiii lor și așa a făcut Maica Domnului pentru Fiul Ei”.

„Cei care nu o cinstesc pe Maica Domnului nu pot să fie decât niște nefericiți. Ea este Maica Bisericii, care stă lângă copilul alungat, lângă femeia bătută, lângă schilodul care e căzut pe stradă, lângă cel infirm și lângă cel care suferă și este torturat. De aceea o simțit atât de aproape pe Maica Domnului! De aceea ați venit aici, toți, pentru că o simțiți aproape pe Maica Domnului”, le-a spus celor peste 30 de mii de credincioși veniți la hramul Mănăstirii Nicula.

La finalul cuvântului său, părintele Benedict Vesa i-a îndemnat să se roage pentru pace și pentru întoarcerea la credință. „Trăim vremuri grele, dar de aceea am venit toți cu nădejde că primim rezolvare pentru problemele personale, dar și pentru problemele cu care se confruntă întreaga noastră țară”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA