Părintele arhimandrit Benedict Vesa în mijlocul copiilor şi credincioşilor din Nimigea de Sus

de | sept. 24, 2018

Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae” din Nimigea de Sus, Protopopiatul Năsăud, a organizat în perioada 21-23 septembrie 2018, pentru al treilea an consecutiv, o tabără  de weekend destinată tuturor copiilor din comunitate.

Peste 30 de copii au participat, timp de trei zile, la activități educativ-religioase, dar şi recreative care, pe de o parte, au avut rolul de a-i apropia mai mult de biserică, iar pe de altă parte, de a le dezvolta abilităţile practice, de relaţionare şi de muncă în echipă. Dintre acestea amintim: cateheză, activităţi corale, jocuri, concursul pe echipe „Marele Joc”, seară de film, atelierul de împletit cruciuliţe şi brăţări, program de rugăciune și dezbateri pe teme de actualitate cu pr. paroh Cornel Coprean.

Aceste activităţi au fost posibile datorită implicării tinerilor voluntari ai parohiei care, până nu demult, au fost ei înşişi participanţi ai acestor tabere: Carmen Săsărman, Adela Sabo, Patricio Găurean, Emanuela Bădăluţă, Cosmina Dîmbul şi Mario Ilişuan.

Cele trei zile dedicate copiilor s-au încheiat duminică printr-o bucurie deplină, întrucât în mijlocul lor şi al credincioşilor din Nimigea de Sus a fost prezent la Sfânta Liturghie preacuviosul părinte arhimandrit Benedict Vesa, secretar eparhial şi profesor al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Sfinţia sa, plecând de la pericopa evanghelică a pescuirii minunate, a rostit un bogat cuvânt de învăţătură aplicat la realităţile vieţii cotidiene, menit să răspundă necesităţilor duhovniceşti ale credincioşilor şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să-L mărturisească pe Hristos înaintea tuturor oamenilor.

Îmbrăcaţi în straie populare specifice zonei, copiii au participat la Sfânta Liturghie şi s-au cuminecat, iar la final au susţinut un scurt concert de pricesne şi cântece patriotice, care să marcheze sărbătoarea Centenarului Marii Uniri.

Acest proiect anual se înscrie în cadrul protocolului de cooperare încheiat între Parohia Ortodoxă Nimigea de Sus, păstorită de pr. Cornel Coprean şi Şcoala Primară din localitate, reprezentată de învăţătorul Ioan Luşcan şi educatoarea Floarea Salvan.

Pr. Cornel Coprean

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

În Parohia „Sfintii Mihail şî Gavriil” din satul Boju, protopopiatul Cluj I, au avut loc zilele acestea câteva evenimente legate de proiectul „Săptămâna copiilor”. Această săptămână a avut scopul de a-i pune pe copii în centrul atenţiei Bisericii cu ocazia „Zilei...

Ziua Eroilor  în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Ziua Eroilor în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Joi, 6 iunie 2019, în localitatea Poienile Zagrei a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria colonelului Liviu Rusu, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. La această manifestare au participat protopopul...