Părintele conferențiar universitar Dorel Man a trecut la cele veșnice

de | iul. 29, 2016

Părintele Dorel Man, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a trecut la cele veșnice.

Părintele avea 63 ani și o vechime în preoție de peste 40 ani, iar la catedră și-a desfășurat activitatea de mai bine de 20 de ani.

În ultimul timp, problemele de sănătate s-au acutizat dramatic, iar în noaptea de 28 iulie, părintele Dorel Man s-a stins din viață la Centrul de Îngrijiri Paliatve „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca.

Trupul neînsuflețit va fi depus vineri, la ora 17,  în Capela Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, de pe strada Nicolae Ivan, unde va rămâne până duminică, 31 iulie, ora 14, când va fi dus la biserica Nașterea Domnului, unde se va oficia slujba priveghiului, iar credincioșii își vor putea lua rămas bun de la preotul care le-a fost aproape.

Luni, 1 august 2016, de la ora 12:00 îl vor  conduce pe ultimul drum, de la biserica Nașterea Domnului, familia, preoții profesori și studenții pe care i-a îndrumat timp de atât de multe generații. Slujba de înmormântare va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA