Părintele Dănuț Lupaș Borgovan paroh timp de 33 de ani al parohiei Boju va fi condus marți pe ultimul drum

de | iul. 16, 2017 | Actualitatea religioasă

Preoții și ostenitorii Protopopiatului Ortodox Cluj I sunt îndurerați de trecerea fulgerătoare la cele veșnice a preotului pensionat DĂNUȚ LUPAȘ BORGOVAN, fost titular al parohiei ortodoxe Boju, județul Cluj. Înmormântarea părintelui va fi săvârșită  în sobor de preoți avându-l în frunte pe ÎPS Mitropolit Andrei, în biserica din localitatea Boju, marti, 18 iulie, de la ora 14!

Părintele Lupaş Borgovan Dănuţ, s-a născut la data de 6 ianuarie 1949 în comuna Cojocna, judeţul Cluj. A provenit dintr-o familie în care tatăl său era preot, iar mama profesoară, fiind al patrulea dintre cei cinci frati. A absolvit şcoala primară şi liceul în Cluj-Napoca, iar apoi Institutul Teologic din Sibiu, între anii 1972-1977.

La data de 1 octombrie 1978 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Boju, unde a slujit până în 1 octombrie 2011 când s-a pensionat. În acest răstimp de 33 de ani a depus în parohie o bogată activitate spirituală şi gospodărească, îngrijindu-se de biserica şi casa parohială din Boju şi ocupându-se de zidirea bisericii din Boj-Cătun care a fost sfinţită în anul 2002. De asemenea, cu ajutorul primăriei din Cojocna, a ridicat un monument în cinstea eroilor satului Boju, care a fost sfinţit de P.S Vasile Someşanul în anul 2002.

Dumnezeu să îi ierte sufletul şi să îl odihnească în pace!

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Rusalii

În Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieții), 11 iulie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

Preasfințitul Lucian Mic: „Sunt multe Icoane Făcătoare de Minuni în țara noastră, dar nicăieri sărbătoarea nu este ca la Nicula”. Zecilor de mii le pelerini ajunși în seara zilei de 14 august la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului...

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

Pentru al patrulea an consecutiv, mii de credincioși au ales să se alăture în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului la pelerinajul „La Nicula colo’n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și protopopiatul Gherla. Tineri și în vârstă, oamenii au   parcururs...

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Zeci de mii de credincioși asistă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la slujba Vecerniei praznicului Adormirii Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi. Alături de ierarhul...

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii care au evlavie pentru Maica Domnului şi nu pot ajunge de praznicul Adormirii la mănăstirile din Mitropolia Clujului, ce o au ca ocrotitoare, sunt invitaţi să participe la hramul bisericii clujene, de pe strada Govora sau la procesiunea de la schitul „La...

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

  „Maica Domnului se bucură pentru noi toți și ne privește cu toată dragostea ei de Mamă. Din Icoana Făcătoare de Minuni de aici, de la Nicula, ea se uită la noi cu o tăcere înțelegătoare”. Miilor de credincioși prezenți în această seară la slujbele premergătoare...