Părintele Flore Hâruța, condus pe ultimul drum

de | iun. 16, 2017

Înaltpresfințitul Părinte Andrei a fost prezent vineri, 16 iunie 2017, în biserica cu hramul „Sf. Trei Ierarhi” din localitatea Feldru, unde a participat la slujba înmormântării preotului Flore Hâruța, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în Protopopiatul Năsăud, părintele Paul Gavriloaie.

Părintele Flore Hâruța, condus pe ultimul drumL-au condus pe ultimul drum familia, zeci de preoți care l-au cunoscut și sute de credincioși din parohiile pe care le-a păstorit, inclusiv din Feldru, unde s-a retras la pensie. După slujba înmormântării ÎPS Andrei a rostit un cuvânt de mângâire și îmbărbătare, în care a vorbit despre întreita slujire preoțească.

Preotul Flore Hâruța s-a nascut la 7 martie 1947 în localitatea Sîngeorz-Băi din județul Bistrița-Năsăud, din părinții Alexandru și Ana. A urmat cursurile școlii din localitatea natală, după care s-a înscris la Seminarul Teologic din Cluj. În anul 1971 a absolvit cursurile facultății de teologie din Sibiu. Tot în 1971 s-a căsătorit cu Maria din Feldru. La 1 septembrie 1971 a fost hirotonit diacon, iar la 1 octombrie 1971 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Căianu, județul Cluj. A stat 10 ani la Căianu, dupa care, în anul 1981 s-a transferat în Parohia Poienile Zăgrii cu filia Suplai, din Protopopiatul Năsăud. A păstorit aici până la începutul anului 2012, când s-a pensionat la limită de vârstă. A trecut la Domnul în seara zilei de 13 iunie 2017, la vârsta de 70 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ultimul sonet, la Centrul de Asistență și Îngrijire din Mociu

Ultimul sonet, la Centrul de Asistență și Îngrijire din Mociu

În serenada de rămas bun, elevii de clasa a 8-a de la Școala Gimnazială din Mociu nu au uitat să treacă și pe la vârstnicii de la Centrul de Îngrijire și Asistență din localitate. Ei au fost primiți vineri, 12 iunie 2015, cu bucurie de persoanele îngrijite aici,...

Concursul „Micul Onufrie”, în Parohia Nașterea Domnului din Cluj

Concursul „Micul Onufrie”, în Parohia Nașterea Domnului din Cluj

Ediția a 9-a a Concursului „Micul Onufrie” s-a desfășurat marți, 9 iunie 2015, în Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca. De la ora 9:00, elevii claselor a II-a, a III-a, a IV-a și a VI-a de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca au venit la biserică...

Nou centru pentru activități, în parohia Ceanu Mic

Nou centru pentru activități, în parohia Ceanu Mic

În parohia Ceanu Mic s-au început lucrările la un  nou centru pentru desfășurarea activităților atât cu tinerii cât și cu vârstnicii din localitate. Potrivit părintelui paroh Ioan Puiu, proiectul ambițios vizează recondiționarea unei clădiri dezafectate într-un spațiu...