Părintele Florea Mureșan (1907-1961), din amintiri

de | iul. 7, 2021 | Biografii

Un gong pentru un popas sacru închinat Părintelui Florea Mureșan, la cei peste cincizeci de ani de la mucenicia lui. Generos, pridvorul amintirilor ne așteaptă întâlnirea cu chipul lui viu, neuitat, articulat în istorie. Deschizând sipetul amintirilor, ele ni s-au îmbiat în frăgezimea lor neofilită. Cădelnița amintirilor presupune foc proaspăt. E destul să pomenim numele Părintelui Florea Mureșan și crângul amintirilor murmură.

Părintele Florea Mureșan s-a născut în 8 iulie 1907, în satul Ciubanca, județul Cluj, din părinți cu tragere de inimă pentru biserică. La sat Dumnezeu este mai mare și mai sfânt, iar clopotul bisericii are audiență absolută.

După școala din sat, la insistențele învățătorului Augustin Mircea, părinții săi, Gheorghe și Maria, cu toate greutățile lor, împreună cu cei trei frați, i-au deschis porțile spre școlile înalte. Studiile secundare le-a urmat la Dej și Cluj, iar cele universitare la Cluj, Cernăuți, Strasbourg, Berlin și doctoratul la București (1948), cu subiectul „Cazania lui Varlaam”. Mai pregătiseră o teză de doctorat întitulată „Responsabilitatea morală”, ce nu a fost susținută. Pe parcursul studiilor a obținut numai rezultate optime. Și a rămas în compania cărții toată viața, sorbind în lumina blândă toate revelațiile ei.

Prin căsătoria cu domnișoara Eugenia Avram, învățătoare emerită, care a devenit și un mare om de cultură, s-a format o fericită familie intelectuală. Au avut doi copii, Delia și Andrei-Porfir. Delia mai este în viață. Dacă doamna Eugenia era fină, delicată, grațioasă, statura Părintelui arăta falnic, robustă, ca ieșită din atelierele lui Brâncuși, parcă anume pregătită pentru un destin vitreg.

Hirotonit de episcopul Nicolae Ivan (1932), a început activitatea la parohia Râșca de Sus, județul Cluj. A continuat apoi să fie catehet la școlile primare din Cluj, profesor de educație religios-morală la Cursul profesional de ucenici din Cluj, preot la Catedrala din Cluj și profesor la Academia Teologică, paroh al Bisericii din Deal și protopop al Clujului, activ peste tot cu un devotament apostolic. Ca profesor a fost stimat de colegi și adorat de studenți.

A avut și darul condeiului, publicând articole, studii și cărți, colaborând la revistele „Renașterea”, „Viața Ilustrată”, „Tribuna Ardealului”, fiind și redactor cultural. Dintre cărți amintim „Biserica din Deal…”, Cluj, 1942; ERAN, Cluj, 1944 (Teza de doctorat); „Colecțiile Vieții”, Cluj, 1945. Multe organisme culturale au beneficiat de colaborarea lui, el fiind și membru în Uniunea Scriitorilor.

El a avut un mare rol în susținerea Cenaclului literar al lui Victor Papilian, pe care l-a găzduit chiar în casa lui, unde se întâlnea lume aleasă din Cluj, precum: Lucian Blaga, Valeriu Anania, Ion Luca, Zorica Lațcu, Ionel Bolboacă, Valentin Raus și alții. Casa parohială din strada Bisericii Ortodoxe nr. 10 a devenit un însemnat focar al culturii clujene.

Părintele Florea Mureșan a îndurat și ani grei de detenție. În 1952 este arestat împreună cu soția, fiind supuși umilințelor de la Canal. În numele eliberării a promis lui Dumnezeu ridicarea unei mănăstiri, ceea ce s-a și întâmplat. După un an este eliberat, dar întețindu-se norii grei pe cerul lui, pentru salvarea copiilor, în acord cu soția, s-au despărțit. Silit să părăsească Clujul, primește bucuros parohia Suciu de Sus de lângă Tg. Lăpuș, unde va construi schitul promis, în cătunul Breaza, în decursul unui an (1957).

Anii colectivizării au pus multă lume după gratii. Acolo va ajunge pentru a doua oară, în 1958 și Părintele Florea Mureșan, umilit, batjocorit și judecat la Satu-Mare la 25 de ani muncă silnică. Spionajul, subminarea autorității de stat și sabotarea colectivizării au fost acuzele cele mai grele care i s-au adus. Acesta a fost al doilea calvar, care s-a sfârșit la Aiud, în 4 ianuarie 1963, la numai 56 de ani. Trupul lui, îmbrățișat cu ale martirilor de la Aiud se odihnește în groapa comună. Nicăieri nu-i frățietatea mai deplină ca acolo unde își țin de cald unul lângă altul. De aglomerația de acolo nimeni nu se plânge. Un crez comun, o groapă comună… sfințenie peste tot. Moaștele nu i-au fost identificate încă. Iată câteva tablouri din viața sa:

Înstelată în har, Liturghia Părintelui Florea transmitea fiorul absolutului, iar borangicul predicii, cu verbul cald, convingător, savuros, prinzând spontane sufragii, înconjura amvonul de mulțime. În viața liturgică ținea pasul cu heruvimii Marelui Vohod, ca un ascet athonit.

După prima detenție (1953) Părintele Florea a fost silit să părăsească Clujul. Oferindu-i-se parohia Suciu de Sus, bucuros a primit-o. Vrăjit de ozonul și pitorescul vieții rurale, ca și de sufl etul generos al sătenilor, nu s-ar mai fi despărțit de viața molcomă a satului. Legământul divin de a întemeia o mănăstire, luat cu ani în urmă, la Canal, s-a trezit în mintea lui. Nutrea demult idealul ascetic al retragerii din lume. Se ivise acum și momentul. Mănăstirile sfințesc peisajul de basm al României. A fixat și locul, aproape, la Breaza, și într-un an a fost gata. Acolo a petrecut slăvite ceasuri de rugăciune, de pace și de vis. Armoniile sacre de la Breaza și „clipa albastră” a lui Chopin îi topiseră nostalgiile spațiului. Cât s-a bucurat el pe cărările blânde de la Breaza în dinamica pășunilor cu albine și fl uturi și de imnul vieții intonat pe ramuri verzi!

La arestarea din 1958, când Părintele Florea a fost umilit și batjocorit la Târgu Lăpuș și Baia Mare, din lumea care îl însoțea s-a ridicat în apărarea lui mâna unui „arhanghel”, iar buzele lui erau elocvente ca rimele unui refren. Cine era? Curajosul Gavril Burzo din Suciu de Sus, colegul nostru de la Seminarul din Cluj și devotatul ucenic al Părintelui. Gestul său a uimit lumea, dar nici odiseea lui n-a întârziat. După detenție, cum trecuseră proba focului, a îmbrăcat sfânta haină monahală. Astăzi își trăiește asceza la Breaza, ca arhimandrit. La rugăciune ni se pare uneori că în loc de mâini fâlfâim aripi.

La procesul preoților profesori Galaction-Liviu Munteanu și Ioan Bunea, Părintele Florea Mureșan, chemat ca martor, a impresionat instanța prin depoziția sa, vorbind pe tonul unui sfânt. Socotim că atunci a primit cel mai înalt certificat de conștiință. Granițele dintre oameni atârnă de inima lor. Gestul acesta i-a sporit aureola în sufl etul cunoscuților și luminoasă pildă a lăsat prin vremi.

Părintele Florea Mureșan a fost un altruist până la sacrificiu, asumându-și cele mai mari riscuri în acțiunile întreprinse pentru salvarea multor evrei de la exterminarea din lagărele naziste.

Pentru timpul din anii de detenție a folosit expediente sacre: ziua aripile rugăciunii și ale psalmilor, iar în întunericul tainic al nopților, ca sihaștrii athoniți, smerenia mătăniilor, câte „ațe” încăpeau pe firul nopții, toate îl legau cu Cerul (grupele de câte 100 de mătănii, se numesc la Athos ațe).

Despre Părintele Florea Mureșan au scris multe condeie, noi îl amintim pe părintele conferențiar dr. Dorel Man, care s-a ocupat de viața și opera sa cu multă perspicacitate. În centrul atenției l-au avut și doi aleși ierarhi, care l-au cunoscut temeinic, precum: mitropolitul Bartolomeu Anania, care îl definea ca „om așezat, blajin, harnic, foarte iscusit și cult…”, și Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Justinian al Maramureșului și Sătmarului, care îl definește: „Cărturar de seamă, patriot desăvârșit, intelectual de prima mână…, prieten cu Blaga, iubitor de viață duhovnicească și pregătit să îmbrace haina călugărească, preotul Florea Mureșan este unul din miile de martiri pe care i-a dat Biserica Ortodoxă”. Având parte de traiectul prin răscrucea vânturilor vitrege sub aripa divină a harului, cu „eucalipții” neatinși, îi întrezărim rourarea CANONIZĂRII.

Să-l odihnească Dumnezeu unde strălucește lumina Feței Sale!

Pr. Simion Cristea


Foto: www.fericiticeiprigoniti.net

Ultimele articole

În preajma lui Dumnezeu

În preajma lui Dumnezeu

Istoria omului fericit începe cu petrecerea „în preajma lui Dumnezeu”. Paradisul originar ni-l descrie pe Dumnezeu „plimbându-se în răcoarea serii” (Facere 3, 8), dialogând cu omul, icoana sa pământească, bucurându-se de apropiere. Mai întâi a omului față de Părintele...

Paraclisul care nu se va sfârși…

Paraclisul care nu se va sfârși…

„Cel ce simte ce-a pierdut, vrea să plângă ce a pierdut. Și cel ce dorește un lucru, ia asupra lui multe călătorii și necazuri, în stăruința de a dobândi lucrul dorit” (Avva Varsanufie, Filocalia XI). Acest articol este un manifest al orgoliilor regionale, al...

Iertarea îşi are rădăcina în iubire

Iertarea îşi are rădăcina în iubire

Trebuie spus că învăţătura Domnului Hristos are o excedenţă absolută. Maximalismul moral-creştin ne cere nu numai să-i apărăm, ci să-i iubim pe vrăjmaşii noştri, să-i iertăm şi să le facem bine. În acest sens, ştiţi frăţiile voastre, că primul martir creştin, Sfântul...

Mai multe din Biografii
Maica Maria Skobțova și mănăstirea ei din lume

Maica Maria Skobțova și mănăstirea ei din lume

Aceasta a fost credința sa și cu această credință și-a și sfârșit viața pământească. În iunie 1940, Parisul va fi ocupat de trupele germane. Sosirea naziştilor a constituit şi începutul arestărilor emigranţilor, mai ales a evreilor străini. Botezul creștin se...

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

La întrebarea pe care Maica Gavrilia o primea adeseori despre popoarele „țărilor dinainte de Hristos”: „De ce îi considerați pe indieni sau pe musulmani sau evrei ca fiind de-ai dumneavoastră?”, răspundea la modul cel mai firesc și simplu: „Pentru că Îl văd pe Hristos...

Părintele Sofian Boghiu – un practicant al rugăciunii isihaste

Părintele Sofian Boghiu – un practicant al rugăciunii isihaste

Personalitate importantă a monahismului românesc contemporan, părintele arhimandrit Sofian Boghiu, născut la 7 octombrie 1912 în Cuconeștii Vechi, județul Bălți și decedat la 14 septembrie 2002, înscrie cu cinste nu doar o pagină în istoria artei bisericești românești...

Vasile Militaru – o viață în slujba adevărului și a credinței

Vasile Militaru – o viață în slujba adevărului și a credinței

„Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu, nu am pierdut nimic” – Poetul Vasile Militaru   Vasile Militaru a fost un poet creștin, dar mai înainte de toate a fost un om care și-a înțeles menirea pe acest pământ. Și-a asumat atât în...

Elisabeta Rizea – Eroina care a rezistat 12 ani în temnițele comuniste

Elisabeta Rizea – Eroina care a rezistat 12 ani în temnițele comuniste

Elisabeta Rizea a fost o ţărancă mică şi aprigă, îmbrăcată mereu în port naţional. Și-a pus întotdeauna viaţa în slujba semenilor şi a ținut piept, cu mult curaj, opresiunilor regimului comunist. A plătit pentru această îndrăzneală cu  12 ani de temniţă grea. A...