PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN (10 februarie 1930 – 22 noiembrie 2007)

Părintele Ioanichie Bălan este unul dintre cei mai cunoscuți călugări-cărturari din întreaga țară, un impresionant număr de creații proprii ale acestuia văzând lumina tiparului între anii 1980 și 2008.

Părintele Ioanichie Bălan s-a născut la data de 10 februarie 1930 în județul Neamț într-o familie de simpli credincioși. Cunoscutul duhovnic românurmează cursurile Liceului Comercial din Roman, timp în care lecturează frecvent vieți de sfinți. Acest obicei îl determină să-și asculte chemarea și să își asume o viață trăită cu și pentru Hristos în Mănăstirea Sihăstria.

Aici, părintele Ioanichie Bălan va crește în umbra marilor duhovnici Paisie Olaru și Cleopa Ilie de la care va învăța tainele vieții monahale. În data de 14 aprilie 1953 acesta este tuns în monahism de către Înaltpreasfințitul Sebastian Rusan, în ziua imediat următoare fiind hirotonit și ierodiacon.

De-a lungul timpului, părintele Ioanichie îndeplinește mai multe funcții la Mănăstirea Sihăstria precum cea de casier, secretar sau ghid al mănăstirii. Ulterior, părintele Ioanichie se va remarca drept un scriitor și un orator de excepție, fiind rânduit astfel și la ținerea de predici către pelerini.

Regimul comunist și presiunile exercitate de către acesta asupra bisericilor și mănăstirilor din România anilor `70 îl determină pe părintele Ioanichie să se mute până în anul 1990 la Mănăstirea Bistriță din județul Neamț. Odată cu această mutare, între anii 1971-1975, părintele Ioanichie Bălan va urma cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti pe care o va și absolvi cu lucrarea intitulată „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene”.

Până în anul 1992, ierodiaconul Ioanichie va fi hirotonit ieromonah de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist și ulterior protosinghel și respectiv arhimandrit.

În anul 1990 părintele Ioanichie va reveni la Mănăstirea Sihăstria unde își va continua misiunea începută în urmă cu aproximativ douăzeci de ani.

Dintre cele mai cunoscute creații ale călugărului-cărturar de la Sihăstria amintim: „Patericul românesc” (1980), „Vetre de sihăstrie românească” (1981), „Convorbiri duhovnicești” (volumul I și volumul II), „Mărturii românești la locurile Sfinte” (1986), „Istorioare duhovnicești” (1991) și multe altele.

Părintele Ioanichie Bălan trece la cele veșnice în data de 22 noiembrie 2007 la vârsta de 77 ani, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Sihăstria, aproape de locurile unde își duc somnul de veci și părinții Ilie Cleopa și Paisie Olaru.

Resurse:

Mai multe din Personalitatea zilei
VIRGIL MAXIM (4 decembrie 1922 – 19 martie 1997)

VIRGIL MAXIM (4 decembrie 1922 – 19 martie 1997)

Virgil Maxim,  acest dârz luptător și apărător al idealurilor naționale și religioase, s-a născut la data de 4 decembrie 1922 în comuna Ciorani, județul Prahova, din părinții Maxim Constantin și Alexandrina. Virgil a fost cel dintâi născut al familiei Maxim, familie...

Pictorul NICOLAE TONITZA (13 aprilie 1886 – 26 februarie 1940)

Pictorul NICOLAE TONITZA (13 aprilie 1886 – 26 februarie 1940)

Nicolae Tonitza este cel mai mare dintre fiii familiei Tonitza, părinții Anastasia și Neculai fiind cei care vor veghea de-a lungul timpului ca întâiul lor născut să aibă parte de o educație aleasă. Nicolae Tonitza s-a născut în binecunoscutul oraș Bârlad din județul...

Gheorghe Pop de Băsești (1 august 1835 – 23 februarie 1919)

Gheorghe Pop de Băsești (1 august 1835 – 23 februarie 1919)

Gheorghe Pop de Băsești, figură emblematică în trecutul nostru ca popor, s-a născut la data de 1 august 1835 într-o familie de mici nobili, în comuna Băsești, din comitatul Sălaj. Semnatar al actului diplomatic din anul 1892 care milita pentru drepturilor românilor...

Patriarhul Justinian Marina (22 februarie 1901 – 26 martie 1977)

Patriarhul Justinian Marina (22 februarie 1901 – 26 martie 1977)

Justinian Marina, pe numele său de mirean Ioan Marina, vine pe lume într-o familie de oameni simpli, buni credincioși, gospodari, cu idealuri, valori și principii mărețe. Fiul Elenei și al lui Marin Ilie se naște la data de 22 februarie 1901 în satul Suiești din...