Părintele Mitropolit Andrei a slujit Paraclisul Maicii Domnului la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Gilău II, Protopopiatul Ortodox Cluj I

de Actualitatea religioasă, Editorial

Împreună avem puterea de a crește în frumusețe, în încredere, în speranță și bunătate. Au demonstrat acest lucru sute de suflete senine, de toate vârstele, aseară, când s-au îndreptat rând pe rând spre biserica mică din comuna Gilău, județul Cluj.

În acest fel, ziua de luni, aparent una obișnuită de muncă și mai ales în pline vremuri tulburi, s-a transformat, la Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu prin slujirea Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, într-o zi de aleasă sărbătoare. Iată, unele vizite schimbă și dau putere, unesc și ne aduc împreună mai puternici ca niciodată.

Părintele Mitropolit Andrei a slujit Paraclisul Maicii Domnului la Parohia „Adormirea Maicii Domnului", Gilău II, Protopopiatul Ortodox Cluj I

Florile, căldura și lumina soarelui din jurul bisericii au înseninat fețele atâtor oameni care erau acoperite doar cu dovada grijii și a iubirii față de ceilalți. Și-au deschis sufletele și s-au îmbogățit cu Dumnezeu.

Om după om și chip după chip, așa a apărut mulțimea, ca printr-o minune. De toate vârstele, și-au lăsat grijile, locurile de muncă și necazurile în urma și au cântat împreună, cu curaj și determinare: “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi”.

S-au întors cu toții în timp, prin cuvântul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la întâlnirile de odinioară, în lumea copilăriei și a sincerității, iar cu mintea și sufletul au privit împreună spre mamele
lor, acum în postul Adormirii Maicii Domnului.

Cei mai mici, dar și mari deopotrivă, uniți în cor de doamna Lidia Giurgiu, au reușit ca prin cântări să umple ulițele, grădina si sufletele noastre într-o seară de bucurie duhovnicească.

Chipurile preoților, a consilierului Claudiu Grama și a părintelui protopop Dan Hognogi au fost inundate de rugăciunea adâncă, de frumusețea cântărilor și împreună am devenit părtașii unui moment de înaltă ținută duhovnicească.

Părintele Mitropolit Andrei a slujit Paraclisul Maicii Domnului la Parohia „Adormirea Maicii Domnului", Gilău II, Protopopiatul Ortodox Cluj I

Înaltpreasfinția Voastră,
Mulțumim că ați reușit ca prin prezență, slujire și cuvânt să ne adunați de pe unde suntem, uneori risipiți, în jurul vetrei părintești, aici unde trăirile și amintirile devin sprijinul anilor ce vor urma.

Întreaga viață e o așteptare și o continuă căutare. Au trecut 30 de ani de așteptare a credincioșilor din comuna Gilău și a părintelui Iosif ce îi păstorește la bisericuța ce poartă hramul “Adormirii Maicii Domnului” până acum când într-o zi de 3 august li s-a răspuns atât de frumos prin momentul care cu siguranță le-a adus deja tuturor bogăție și hrană inimilor.”

Roxana Hulpe

Părintele Mitropolit Andrei a slujit Paraclisul Maicii Domnului la Parohia „Adormirea Maicii Domnului", Gilău II, Protopopiatul Ortodox Cluj I

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Petrova din Maramureşul Voievodal

Hramul Mănăstirii Petrova din Maramureşul Voievodal

Azi, vineri, 6 mai 2016, cu începere de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Altarul de Vară al Mănăstirii Petrova din Maramureşul Voievodal, Protopopiatul Vişeu, cu ocazia hramului – sărbătoarea împărătească...

Hramul mănăstirii Salva, de praznicul Izvorului Tămăduirii

Hramul mănăstirii Salva, de praznicul Izvorului Tămăduirii

Hramul Mănăstirii Salva din ținutul Năsăudului a fost serbat vineri, 6 mai 2016, în prezența Mitropolitului Andrei, al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Pelerinii au venit în numar mare din diverse zone din țară pentru a participa la Liturghia Arhierească oficiată...

Monument al eroilor, sfințit în parohia Nimigea de Sus

Monument al eroilor, sfințit în parohia Nimigea de Sus

Joi, 5 mai 2016, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, în Parohia Nimigea de Sus, a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă în Primul şi Al Doilea Război Mondial. Ceremonialul a început cu...