Părintele Mitropolit Andrei, de Ziua Bibliei: Este nevoie să citim zilnic cel puțin un capitol din Sfânta Scriptură

de | nov. 13, 2019 | Actualitatea religioasă

Într-un mesaj transmis prin intermediul Radio Renașterea cu prilejul Zilei Bibliei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a atras atenția asupra preocupării pentru sănătatea spirituală:

În ziua prăznuirii Sfântului Ioan Gură de Aur, fiindcă acesta era mare iubitor al Sfintei Scripturi, sărbătorim și Ziua Bibliei.

Pentru viața noastră spirituală e nevoie să citim măcar un capitol din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Până la urmă, pentru viața noastră spirituală, avem la îndemână rugăciunea, participarea la Sfânta Liturghie și la slujbele Bisericii, dar și citirea zilnică a Sfintei Scripturi. Ea este Cartea cărților, nici o altă carte nu se poate compara cu Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură.

Pentru creștini, ziua de 13 noiembrie are o îndoită importanță, atât în ce privește cinstirea noastră față de Sfânta Scriptură, față de cuvântul lui Dumnezeu, dar și în ce privește cinstirea noastră față de Sfântul Ioan Gură de Aur, un mare iubitor al Scripturilor, care ne-a lăsat și Liturghia pe care o oficiem aproape zilnic. Sfântul Ioan Gură de Aur a tâlcuit o sumedenie din cărțile Noului Testament iar acest fapt ne entuziasmează și ne îndeamnă și pe noi să citim Sfânta Scriptură.

În această zi, în mod deosebit, subliniem importanța pe care o are cuvântul lui Dumnezeu pentru noi. Dacă ar fi să argumentăm acest lucru cu un text din Sfânta Scriptură, l-am folosi pe cel din Evanghelia după Ioan, capitolul 5, versetul 39, un cuvânt pe care Domnul Iisus Hristos l-a adresat iudeilor: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, și acelea sunt care mărturisesc despre Mine.” Scripturile mărturisesc despre Domnul Iisus Hristos. Tot Vechiul Testament ne pregătește pentru venirea Domnului Iisus Hristos, și tot Noul Testament este cuvântul mântuirii propovăduit de către Mântuitorul nostru.

Ziua Bibliei a fost instituită în 2006 prin hotărâre sinodală. Ziua Bibliei are drept scop să reamintească fiecăruia datoria morală şi de conştiinţă de a citi Sfânta Scriptură, având în vedere rolul acesteia în viaţa liturgică şi formarea duhovnicească a credincioşilor.

 

Comunicat de presă | Tradiționala Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Comunicat de presă | Tradiționala Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitați să participe duminică, 4 iunie 2023, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Gherla

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Gherla

În perioada 25 aprilie – 30 mai 2023, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au avut loc conferințele...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Dej

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Dej

Clericii din Protopopiatul Ortodox Dej s-au reunit luni, 29 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, fiind săvârșită în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Dej, în sobor de preoți, în frunte...