Marți, 26 februarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a vizitat pe elevii de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca, unde, începând cu ora 11:00, le-a adresat câteva îndemnuri duhovnicești.

În deschiderea întâlnirii, prof. Simona Dobrescu, directorul Liceului, a prezentat istoricul și activitatea școlii, printre care parteneriatele educaționale cu: Parohia „Înălțarea Domnului”, Asociația Filantropică „Sfântul Onufrie”, Asociația Națională Crucea Roșie, Institutul Francez și Italian din Cluj, Universitatea Babeș-Bolyai și alte.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat un cuvânt de învățătură, oferindu-le elevilor câteva modele de viețuire creștină, subliniind, totodată, rolul profesorului în formarea elevilor.

Prezenți la eveniment au fost: inspectorul de religie al județului Cluj, pr. prof. Marian Sidon, conducerea și cadrele didactice ale unității de învățământ, alături de elevi de la cele trei niveluri educaționale: primar, gimnazial și liceal.

De asemenea, un grup de elevi, coordonat de prof. Gabriela Favu, a susținut un scurt moment artistic.

La final, ÎPS Andrei le-a oferit elevilor și profesorilor prezenți cărți duhovnicești și de rugăciune.

Evenimentul se înscrie în seria vizitelor pastorale pe care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei le face pentru al șaptelea an consecutiv la diferite unități de învățământ preuniversitar din Cluj-Napoca.

Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – o școală cu tradiție

Școala, ca instituție de învățământ, datează din anul 1896, de pe vremea monarhiei dualiste. Inițial a fost școală civilă maghiară de fete, având 4 clase, învățământul de epocă nepermițând școli mixte. A funcționat în localul din strada Mihail Kogalniceanu, nr. 9, unde se află acum Liceul „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca. După Marea Unire din 1918, școala a fost preluată de statul român și a rămas școală civilă de fete până în anul 1923, când a devenit școală secundară gradul I si II, cu 4 clase.

În ianuarie 1929 școala a devenit liceu de fete. Tot atunci a fost cumpărată clădirea, unde se află liceu în prezent, din fondurile comitetului de părinţi şi cu bani împrumutați de la bancă.

Pe 2 iunie 1929, Principesa Ileana a României a vizitat liceul. Drept consecință, în decembrie 1929 Ministerul Învăţământului plătește suma datorată pentru clădire. Ca urmare a acestor vizite, între anii 1929 – 1940 școala s-a aflat sub patronajul Principesei Ileana, fiica primilor suverani ai României Mari.

Începând din anul 1958, instituția se află sub patronajul marelui poet național, Mihai Eminescu.

Din 1990 se înființează secția bilingvă franceză-română și o secție de limbi clasice, din 1999 – se înființează secția bilingvă spaniolă-română, iar din anul 2000 – se adaugă secția bilingvă portugheză-română.

În perioada 2015-2017 s-au desfăşurat lucrări de reabilitare, modernizare, extindere şi mansardare a instituţiei, prin proiectul European Educaţie la standarde europene în învăţământul preuniversitar din Municipiul Cluj-Napoca, finanţat de Uniunea Europeană şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

În prezent, instituția are un efectiv de 814 elevi și 59 de cadre didactice.

Mai multe fotografii găsiți AICI

Marți, 26 februarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Marţi, 26 februarie 2019

 

Share This