Părintele Mitropolit Andrei, în vizită de lucru la mai multe parohii

de | feb. 20, 2020 | Actualitatea religioasă

Joi, 20 februarie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și mitropolitului Clujului a efectuat o vizită de lucru la mai multe parohii arondate Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1. Părintele Mitropolit a fost însoţit de PC Părinte Protopop Dan Hognogi şi  de consilierul eparhial, arhidiaconul Claudiu Grama.  Astfel, ierarhul a vizitat şantierul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu”, parohie în care slujeşte Pr. Dănuţ Gordan, Parohia „Sf. Grigore Palama” din Gilău, unde slujeşte Pr. Vasile Brandrabulă, Parohia „Sf. Prooroc Daniel”, unde slujeşte de aproape doi ani şi jumătate Pr. Ioan Tănase Chiş şi Parohia „Cetatea Fetei”, în care slujeşte Pr. Marcel Agrişan. ÎPS Părinte Andrei s-a declarat mulţumit de lucrările ce se efectuează la biserica ce poartă hramul Sfântului Evanghelist Marcu şi i-a felicitat pe preoţi pentru activitatea pastoral-misionară pe care o desfăşoară, îndemnându-i să fie şi mai râvnitori şi avându-l ca model pe Mântuitorul Iisus Hristos să vină din proprie iniţiativă în întâmpinarea nevoilor comunităţii, încadrându-se în voia lui Dumnezeu.

Ultimele articole

Premieră la Teatrul de Păpuși „Puck”

Premieră la Teatrul de Păpuși „Puck”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” pregătesc pentru sâmbătă, 19 noiembrie, o nouă premieră. Este vorba de spectacolul „Te aștept!”/ „Eljöhetnél hozzám!”, în regia lui Kovács Ildikó, reluată de Varga Ibolya. De asemenea, duminică, 20 noiembrie, cei  mici sunt...

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânmărghita

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânmărghita

Comunitatea ortodoxă din Sânmărghita, comuna Mica, județul Cluj, a fost binecuvântată vineri, 17 iunie 2022, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cu acest prilej, de...

Capela Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, resfințită de trei ierarhi

Capela Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, resfințită de trei ierarhi

Joi, 16 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,...

Hramul bisericii de lemn din Iliuța Bozghii

Hramul bisericii de lemn din Iliuța Bozghii

În a treia zi de Rusalii, marți, 14 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Iliuța Bozghii, comuna Tiha Bârgăului,...