Părintele Mitropolit Andrei, în vizită de lucru la mai multe parohii

de | feb. 20, 2020

Joi, 20 februarie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și mitropolitului Clujului a efectuat o vizită de lucru la mai multe parohii arondate Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1. Părintele Mitropolit a fost însoţit de PC Părinte Protopop Dan Hognogi şi  de consilierul eparhial, arhidiaconul Claudiu Grama.  Astfel, ierarhul a vizitat şantierul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu”, parohie în care slujeşte Pr. Dănuţ Gordan, Parohia „Sf. Grigore Palama” din Gilău, unde slujeşte Pr. Vasile Brandrabulă, Parohia „Sf. Prooroc Daniel”, unde slujeşte de aproape doi ani şi jumătate Pr. Ioan Tănase Chiş şi Parohia „Cetatea Fetei”, în care slujeşte Pr. Marcel Agrişan. ÎPS Părinte Andrei s-a declarat mulţumit de lucrările ce se efectuează la biserica ce poartă hramul Sfântului Evanghelist Marcu şi i-a felicitat pe preoţi pentru activitatea pastoral-misionară pe care o desfăşoară, îndemnându-i să fie şi mai râvnitori şi avându-l ca model pe Mântuitorul Iisus Hristos să vină din proprie iniţiativă în întâmpinarea nevoilor comunităţii, încadrându-se în voia lui Dumnezeu.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Crairât

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Crairât

Sâmbătă, 17 iunie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Crairât, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării capelei...