Joi, 20 februarie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și mitropolitului Clujului a efectuat o vizită de lucru la mai multe parohii arondate Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1. Părintele Mitropolit a fost însoţit de PC Părinte Protopop Dan Hognogi şi de consilierul eparhial, arhidiaconul Claudiu Grama. Astfel, ierarhul a vizitat şantierul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu”, parohie în care slujeşte Pr. Dănuţ Gordan, Parohia „Sf. Grigore Palama” din Gilău, unde slujeşte Pr. Vasile Brandrabulă, Parohia „Sf. Prooroc Daniel”, unde slujeşte de aproape doi ani şi jumătate Pr. Ioan Tănase Chiş şi Parohia „Cetatea Fetei”, în care slujeşte Pr. Marcel Agrişan. ÎPS Părinte Andrei s-a declarat mulţumit de lucrările ce se efectuează la biserica ce poartă hramul Sfântului Evanghelist Marcu şi i-a felicitat pe preoţi pentru activitatea pastoral-misionară pe care o desfăşoară, îndemnându-i să fie şi mai râvnitori şi avându-l ca model pe Mântuitorul Iisus Hristos să vină din proprie iniţiativă în întâmpinarea nevoilor comunităţii, încadrându-se în voia lui Dumnezeu.
Mitropolitul Andrei, în Duminica a 5-a din Post: „Să ne răstignim împreună cu Hristos față de păcat”
În Duminica a 5-a din Postul Mare (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca), 2 aprilie 2023, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de...