Părintele Mitropolit Andrei: Mijloace și îndemnuri pentru Postul Mare

de | mart. 4, 2022 | Actualitatea religioasă, Comunicate de presă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a transmis vineri, 4 martie 2022, clerului și credincioșilor din eparhie câteva îndemnuri și mijloace de sporire duhovnicească pe parcursul Postului Mare.


Pe 7 martie 2022 începem Postul Mare. Totdeauna a fost nevoie de rugăciune și de post, în mod special însă acum când în Ucraina e război. Îi cerem lui Dumnezeu să aducă pace pe pământ.

Mijloacele de care ne folosim sunt cunoscute:

  1. Rugăciune și post;
  2. Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur și a Sf. Vasile cel Mare – sâmbătă și duminica;
  3. Vecernie duminica și cateheză;
  4. Liturghia Darurilor Înaintesfințite – miercuri și vineri;
  5. Taina Sfintei Spovedanii bine făcută;
  6. Lectura Scripturilor;
  7. La toate acestea adăugăm realizarea Fondului Central Misionar, făcut cu multă mărinimie de data aceasta, și ajutorarea refugiaților din calea războiului.

Știm cuvântul Apostolului: „Fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună” (II Corinteni 9,7).

Vă dorim un post liniștit și plin de har.

ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului,

Mitropolitul Clujului, Maramureşului și Sălajului 

Ultimele articole

26 aprilie – (†) A treia zi de Paști (Drumul spre Emaus); Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei. Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Sf. Mc. Pasicrat și Valentin. Sf. Cuv. Elisabeta

26 aprilie – (†) A treia zi de Paști (Drumul spre Emaus); Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei. Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Sf. Mc. Pasicrat și Valentin. Sf. Cuv. Elisabeta

Sfântul Ilie Iorest Sfântul Ierarh Iorest s-a născut în Transilvania, din părinţi ortodocşi, primind la botez numele de Ilie. A învăţat carte la Mănăstirea Putna, unde a deprins şi meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii icoanelor şi unde şi-a agonisit un bun...

Primii colindători, la redacția Radio Renașterea

Primii colindători, la redacția Radio Renașterea

Astăzi, 11 decembrie 2015,  am primit colindători la Radio Renașterea,  veniți  tocmai de departe.  Cu obraji îmbujorați, chipuri senine si glasuri de clopoței, imbrăcați cuminte in strai popular, o ceată de copii veseli s-a oprit la noi in prag. Elevii Școlii...

10 000 de persoane beneficiază de ajutor din partea Arhiepiscopiei Clujului

10 000 de persoane beneficiază de ajutor din partea Arhiepiscopiei Clujului

Într-o vreme în care tot mai multe familii din România trăiesc sub pragul sărăciei, Arhiepiscopia Clujului încearcă să le vină în ajutor celor nevoiași, nu doar de sărbători, ci în fiecare zi. Astfel, în Eparhie se desfășoară peste 40 de proiecte sociale, menite să...

Regal cultural la Zalău

Regal cultural la Zalău

În seara zilei de joi, 10 decembrie 2015, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă a județului Sălaj din Zalău a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe “Glasul Bisericii în cetate”, organizate de Episcopia Sălajului. Auditoriul a...

Festivalul de colinde „Episcop Nicolae Ivan”, mâine la Cluj

Festivalul de colinde „Episcop Nicolae Ivan”, mâine la Cluj

Faza pe Mitropolie a festivalului-concurs de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan” se va desfășura maine, 12 decembrie, la Cluj-Napoca. Evenimentul, aflat la cea de-a cincea ediție, va avea loc de la ora 10:00, în sala Auditorium Maximum a...