Părintele Nicolae Buda, felicitat de preoții din Cluj cu ocazia pensionării

de | nov. 6, 2019

Preoții din parohiile Municipiului Cluj-Napoca arondate Protopopiatului Ortodox Cluj II, s-au reunit în ședință de lucru. Întrunirea a avut loc marți, 5 noiembrie 2019 la Biserica ,,Nașterea Domnului” din cartierul Gheorgheni. Pe ordinea de zi a ședinței condusă de părintele protopop Alexandru Ciui, s-au regăsit mai multe puncte de discuție din sectoarele administrativ, pastoral-misionar, cultural și al activităților cu tinerii.

În încheierea întrunirii preoțești, într-un cadru festiv, a fost felicitat părintele Nicolae Buda, parohul bisericii gazdă, cu ocazia pensionării. În acest context părintele protopop a evocat bogata activitate a părintelui Nicolae, desfășurată pe parcursul a 40 de ani de preoție dintre care 25 ca preot paroh al Parohiei ,,Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, perioadă în care timp de 5 ani a fost protopop al Protopopiatului Cluj II între anii 2004-2009 și inspector eparhial între anii 2009-2016. De la începutul misiunii preoțești părintele Buda și-a dovedit vrednicia în fața lui Dumnezeu, a colegilor preoți și a poporului dreptcredincios. S-a născut în data de 6 decembrie 1954 în satul Ungureni, comuna Cupșeni, în județul Maramureș, este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, promoția 1974 și al Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, promoția 1979. A fost hirotonit preot de către Preasfințitul Părinte Iustinian Maramureșanul în data de 15 august 1979 pe seama Parohiei Sălicea, județul Cluj, unde a slujit până la data de 1 octombrie 1982 când a fost transferat ca duhovnic al Seminarului Teologic din Cluj-Napoca. Din data de 1 ianuarie 1989 i s-a încredințat funcția de secretar al Centrului Eparhial. În această perioadă a slujit și în parohiile ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Dâmbul Rotund și ,,Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Mărăști. Între anii 1990-1994 a fost preot slujitor la Biserica ,,Sfântul Ilie” din cartierul Mărăști. Din anul 1994 până astăzi, slujește la Biserica ,,Nașterea Domnului”.

Între cei care au apreciat personalitatea și activitatea părintelui Buda a fost și părintele Iustin Tira, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, adresându-i părintelui cuvinte frumoase, evocând în mod special omenia părintelui Nicolae Buda ca și componentă neîntreruptă a ființei sale. Părintele vicar a transmis cu această ocazie și mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei precum și cuvintele de mulțumire și apreciere în numele membrilor Permanenței Consiliului  Eparhial, prezenți și ei la acest eveniment. Au mai rostit alocuțiuni și câțiva dintre actualii și foștii colegi de slujire.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Rohia, 90 de ani de viaţă monahală (1926-2016)

Rohia, 90 de ani de viaţă monahală (1926-2016)

  Cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la sfinţirea primei biserici a Mănăstirii Rohia, aceasta a fost gazda unui simpozion naţional. Manifestările au început cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, după care a fost oficiată o slujbă de mulțumire  pentru cei 90 de...

Prezență arhierească, la Cehu Silvaniei

Prezență arhierească, la Cehu Silvaniei

În ultima duminică din luna iulie, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Cehu Silvaniei, protopopiatul Zalău. Ierarhul a oficiat aici Sfânta Liturghie cu prilejul împlinirii a 20 de ani de pastorație și...

Târnosirea bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare

Târnosirea bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare

Azi, duminică, 31 iulie, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare, înconjurat de un mare sobor de preoţi, de aproape sau mai departe, şi un număr impresionant de...

Tabăra creștină „Prietenie, tinerețe și credință”

Tabăra creștină „Prietenie, tinerețe și credință”

Parohiile Ortodoxe  Române Lăpuș I și Lăpuș II, din Protopopiatul Lăpuș,  împreună cu Școala Gimnazială din comuna Lăpuș, organizează, în aceste zile, Tabăra Creștină „Prietenie, tinerețe și credință”, coordonată  de preoții parohi Ioan Mariș și Daniel Brisc şi...