Nicu-Aurelian Steinhardt s-a născut în data de 29 iulie 1912 în familia inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt.
A studiat la Liceul „Spiru Haret”, avându-i colegi pe Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat și Marcel Avramescu.
În 1934 a absolvit Facultatea de Drept din București și în 1936 a devenit doctor în drept constituțional cu tema „Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit”.
Tot în 1934 a publicat primul său volum, intitulat „În genul… tinerilor” și a fost admis în Baroul de Avocați Ilfov.
Timp de doi ani a călătorit prin mai multe țări din Europa, precum Anglia, Franța, Elveția și Austria. În 1939 a revenit în țară și s-a angajat redactor la „Revista Fundaţiilor Regale”, fiind colaborator la mai multe reviste: „Revista burgheză”, „ Libertatea”, „Universul literar” și altele.
După Al Doilea Război Mondial nu a colaborat cu regimul totalitar instaurat în România și a suferit marginalizarea.
Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face un bine. Nici Domnul nu intră nechemat.
În data de 31 decembrie 1959 este convocat de Securitate şi i se cere să fie martor al acuzării lui Constantin Noica. A refuzat şi a fost condamnat în „Lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică sub acuzația de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”.
După mai multe experiențe mistice trăite alături de mărturisitorii creștini încarcerați la Jilava, Nicolae Steinhardt s-a convertit la Ortodoxie, fiind botezat în 15 martie 1960 de ieromonahul Mina Dobzeu.
În august 1964, a fost eliberat după 5 ani de pușcărie și a intrat mai târziu în monahism la Mănăstirea Rohia (16 august 1980).
A lăsat posterității o serie de cărți despre spiritualitatea creștină, însă volumul „Jurnalul Fericirii” este emblematic pentru personalitatea lui Nicolae Steinhardt. Cartea a fost tradusă în italiană, spaniolă, engleză, portugheză, greacă, maghiară, ebraică, franceză și germană.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro
