Părintele Paisie de la Nușeni prezent în Protopopiatul Dej

de | sept. 19, 2017

Astăzi, 19 septembrie 2017, la sediul Protopopiatului Ortodox Român Dej, a avut loc ședința lunară, la care au participat toți preoții din Protopopiat. La această ședință a fost prezent preacuviosul părinte protosinghel Paisie Iloaie, starețul Mănăstirii ,,Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” de la Nuşeni. Acesta a pus la sufletul preoților câteva repere ale Ortodoxiei, pe care fiecare slujitor al Sfântului Altar trebuie să și le asume și să le urmeze, informează Protopopiatul Dej.

,, Preotul când se îndreaptă cu fața către credincioși stă cu spatele către Dumnezeu, iar când stă cu fața către Dumnezeu, stă cu spatele spre credincioși. În niciuna dintre cele două situații nu are o nereprezentare a unui reper. Nu înseamnă că dacă s-a întors cu spatele către Dumnezeu nu-L iubește, doar că se întoarce spre credincioși să le spună (Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toți). Preotul are o dublă dimensiune, una spre Dumnezeu și cealaltă spre oameni și foarte important este să nu le piardă nici pe una dar nici pe cealaltă”, a spus părintele Paisie.

După cuvântul duhovnicesc al părintelui stareț, domnul Costinel Șoaită, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Dej a prezentat ultimele activități social-filantropice și a mulțumit preoților care s-au implicat. Deasemenea a fost prezentat Parteneriatul public-privat „Sprijin pregătitor pentru înființare GAL <<Dej>> și realizare SDL”.  Prin acest proiect Asociația Filantropia Ortodoxă Dej în parteneriat cu Primăria Municipiului Dej și S.C. LVA TRAINING CAMP S.R.L.  urmărește combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale de la nivel urban. ,, Aşadar, acest proiect vizează mobilizarea şi implicarea comunităţii dezavantajate şi a organizaţiilor locale, de la nivel urban, pentru a face paşii concreţi spre dezvoltarea lor într-un mod mai inteligent, mai durabil şi mai favorabil incluziunii, în concordanţă cu Strategia Europa 2020″a spus domnul Costinel Şoaită.

La final părintele protopop Ioan Buftea, a mulțumit în mod deosebit părintelui Paisie, pentru prezență și pentru cuvântul duhovnicesc pus la sufletele preoților prezenți și a anunțat Conferința de Toamnă, în data de 26 septembrie 2017, care va fi prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019,   la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de  Părintele Protopop Dan Hognogi,  dupa care  a  fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de  sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...

Drumeția îngerașilor

Drumeția îngerașilor

De doi ani, în parohia  ”Tuturor Sfinților”,  din Mănăștur s-a împământenit obiceiul de a organiza o excursie cu micii truditori de la cercul de pictură – ”Micul Iconar”. Ideea activității  îi aparține tânărului preot paroh Horea Petre, care a gândit-o ca pe o...

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui...

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

În Duminica Samarinencei, după programul religios, s-a desfășurat la Moara din localitatea Corpadea un eveniment cultural - artistic. "Joc la șură" este una dintre tradițiile care  animau viața sătenilor de odinioară. Evenimentul s-a realizat în baza  parteneriatului...

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

Tabăra „Zi de poveste la Jucu” tinde să devină o tradiție în Parohia Ortodoxă Jucu de Sus, al cărei păstor este Preacucernicul Părinte Abrudan Marius Vasile. Sub coorodonarea acestuia, cu ajutorul lui Dumnezeu și a voluntarilor ATCOR, deunăzi a avut loc a treia ediție...