Părintele Petru Toacsen, sărbătorit la 89 de ani

de | feb. 21, 2016

Preoții Dan Hognogi și Dorin Ielciu, însoțiți de cinci membri ai grupului de tineret al parohiei Adormirea Maicii Domnului din cartierul clujean Mănăștur, l-au vizitat în dimineața zilei de 20 februarie pe părintele Petru Toacsen, pentru a-l sărbători cu ocazia aniversării a 89 de ani.

„Plăcut surprins, senin și bucuros de oaspeții care i-au trecut pragul pentru a-i cânta „la mulți ani”, DSCN4167părintele Petru ne-a primit zâmbind, a cântat alături de noi mulți ani trăiască și ne-a dorit la rându-i să ne bucurăm de tinerețe și de mulți ani de la Dumnezeu. Provocat de oaspeți părintele a depănat fărâme din amintirile vieții sale, insistând asupra perioadei de diaconie și preoție. Cu multă pietate a rememorat diverse momente din activitatea sa sacerdotală. Înainte de a ne lua rămas bun, părintele Petru ne-a binecuvântat și ne-a îmbrățișat, apoi a insistat să ne miruiască punându-ne la suflet ca mereu să ne rugăm prin cuvintele psalmistului „Ajutorul meu de la Domnul, cel ce a făcut cerul și pământul”, a transmis pentru radio Renașterea, tânărul teolog Mircea Gheorghe Abrudan.

Născut în 20 februarie 1927, în comuna Ciuperceni, județul Gorj, a studiat la Seminarul Teologic din Râmnicu-Vâlcea, la Facultatea de Teologie din București și la Academia Teologică din Cluj. La 1 mai 1949 a fost hirotonit diacon pentru Catedrala din Cluj de episcopul Nicolae Colan, unde a slujit vreme de 20 de ani fiind prețuit și iubit de arhiereii Nicolae Colan și Teofil Herineanu pentru ținuta și calitățile sale vocale de excepție. În data de 28 decembrie 1969 a fost hirotonit preot pentru istorica biserică „Învierea Domnului” din Cluj, cunoscută de clujeni drept „biserica Bob”, unde a slujit ca paroh până în anul 1987, când s-a pensionat.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Luni, 3 august 2015, Înaltpresfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Ortodoxă Șutu, iar cu acest prilej a sfințit și catapeteasma bisericii. Aflându-se în mijlocul credincioșilor acestei comunități, ierarhul le-a vorbit...

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Parohia ortodoxă „Sfântul Dumitru” din localitatea clujeană Florești, organizează în perioada 3-7 august, la biserica „Soborul Maicii Domnului”, o școală de vară. Participă un număr de 35 de copii, cu vârste cuprinse între 8-15 ani, din cadrul parohiei. Cei mici au...