Părintele profesor dr. Ioan Chirilă, în parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel”, din Mănăștur

de | ian. 21, 2020

Dupã ce în ultimele zile s-au bucurat de o lansare de carte și de un concert dedicat poeziei lui Mihai Eminescu, duminica aceasta a fost prilej de un nou popas duhovnicesc pentru credincioșii parohiei mãnãșturene „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Sfânta Liturghie a fost sãvârșitã de un sobor de zece preoți și diaconi, în frunte cu pãrintele profesor Ioan Chirilã, președintele Senatului UBB, cel care, plecând de la pericopa evanghelicã a vindecării celor zece leproși, a ținut și un minunat cuvânt de învãțãturã. Pãrintele profesor, în cuvântul sãu, a evidențiat care sunt darurile pe care omul le primește de la Dumnezeu, daruri pentru care omul trebuie sã se arate recunoscător.
Apoi, la momentul pricesnei, interpreta de muzicã popularã Olimpia Guzu Chiș a mângâiat inimile mulțimii de credincioși prezente la Sfânta Liturghie prin câteva frumoase cântece religioase.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Luni, 3 august 2015, Înaltpresfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Ortodoxă Șutu, iar cu acest prilej a sfințit și catapeteasma bisericii. Aflându-se în mijlocul credincioșilor acestei comunități, ierarhul le-a vorbit...

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Parohia ortodoxă „Sfântul Dumitru” din localitatea clujeană Florești, organizează în perioada 3-7 august, la biserica „Soborul Maicii Domnului”, o școală de vară. Participă un număr de 35 de copii, cu vârste cuprinse între 8-15 ani, din cadrul parohiei. Cei mici au...