Părintele Profesor Stelian Tofană a vorbit despre rugăciune, la Dej

de | oct. 28, 2022

Părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, titularul catedrei de „Studiul Noului Testament” din cadrul Facultatății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a conferențiat joi, 27 octombrie, la Dej. Evenimentul a avut loc de la ora 18.00 la Centrul Cultural „Arta” din localitate.

În fața unei numeroase audiențe, din care au făcut parte protopopul Dejului, preotul Ioan Buftea, primarul municipiului, domnul Costan Morar, preoții din localitate și din parohiile învecinate, părintele profesor a vorbit pe tema rugăciunii, enumerând modalitățile de practicare a acesteia întâlnite în Sfânta Scriptură.

„Știm, sau nu știm să ne rugăm?” a fost sintagma sub egida căreia s-a desfășurat întreaga prelegere, care s-a dovedit a fi una edificatoare pentru cei prezenți. Părintele profesor a îndemnat ascultătorii să practice rugăciunea cu asumare, să reflecteze asupra cuvintelor rostite în cadrul acesteia, cu răbdare și dedicare, un proces care să implice și mintea și sufletul.

Moderatorul evenimentului a fost Mariana Reman, cosilier al Casei de Cultură din Dej, care, la final, i-a invitat pe scenă pe reprezentanții Ligii Tinerilor Ortodocși din Dej, coordonați de preotul Vlad Todoran, pe care i-a felicitat pentru activitățile organizate și pentru implicarea în buna desfășurare a conferinței.

Conferința  „Știm, sau nu știm să ne rugăm?” face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat „Familia și societatea. Ce ne spune Biblia?” derulat de mai mulți ani de Părintele Stelian Tofană, în organizarea Protopopiatului Ortodox Român Dej, alături de Primăria Municipiului Dej.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea noii case parohiale din Figa

Sfințirea noii case parohiale din Figa

Vineri, 9 mai 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Figa, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințitii noii case...

Ceremonia de instalare a noului protopop de Bistrița

Ceremonia de instalare a noului protopop de Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 6 mai 2025, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Evenimentul a fost precedat de ceremonia de instalare a noului protopop de Bistrița, săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei,...