Părintele Sofian Boghiu – un practicant al rugăciunii isihaste

Personalitate importantă a monahismului românesc contemporan, părintele arhimandrit Sofian Boghiu, născut la 7 octombrie 1912 în Cuconeștii Vechi, județul Bălți și decedat la 14 septembrie 2002, înscrie cu cinste nu doar o pagină în istoria artei bisericești românești contemporane, căci a fost un pictor deosebit de sfinte locașuri, ci și în cea a spiritualității monastice a acesteia.

Afiliat mănăstirii Antim din capitală, dânsul va ajunge aici să se apropie de mișcarea de renaștere spirituală „Rugul aprins”. Înspre finele celei de-a doua conflagrații mondiale, se va găsi în proximitatea unor oameni aparte, precum părintele Ivan Kulâghin, recunoscut drept un mare isihast, Sandu Tudor, viitorul schimonah de la Rarău, părintele Andrei Scrima, ce va deveni apoi o voce a monahismului românesc de peste hotare, dar și intelectuali laici precum profesorul Alexandru Mironescu. O frumoasă trecere în revistă a atmosferei ce domnea acolo, într-un spațiu în care se desfășurau nu doar frumoase reuniuni și conferințe, ci și discuții cu mare valoare practică, oferă mitropolitul Antonie Plămădeală, în volumul cu caracter de-a dreptul memorialistic, intitulat Rugul aprins.[1]

Comunismul nu va vedea însă, cu ochi buni adunările cu caracter mistic de la Antim. De aceea, cei de aici vor fi, rând pe rând închiși și acuzați că au uneltit împotriva ordinii sociale. Faimosul articol 209 din codul penal al vremii, în baza căruia oricine putea fi închis pentru o vină imaginară (zeci, dacă nu chiar sute de mii de oameni chiar au fost și foarte mulți dintre ei și-au pierdut astfel viața în închisorile comuniste), îi va cuprinde și pe ei. Așa se face că, între anii 1958-1964, părintele Sofian va deveni și el deținut politic între anii 1958 și 1964, trecând prin închisorile de la Jilava și Aiud[2]. După eliberare, se va întoarce la Antim, unde va desfășura o bogată activitate misionară, catehetică și pictografică.

Duhovnic al mai multor generații, părintele Sofian i-a învățat, deopotrivă, pe tineri și pe bătrâni, despre rugăciunea inimii, cele ce le știa și el de la cei din Rugul aprins, de la părinții îmbunătățiți, dar și cele pe care le practicase, la rândul său. Le va explica de ce acest mod de rugăciune trebuia practicat sub îndrumarea unui duhovnic iscusit, va vorbi despre relevanța ei pentru viața monahală, dar și despre reevanța ei, deopotrivă spirituală și practică. Iată ce spunea el, în cuvinte simple, cu privire la aceasta, în cadrul unei conferințe:

„Scopul ultim al acestei sfinte rugăciuni este de a coborî mintea în inimă, de a unifica aceste două centre ale ființei omenești, mintea și inima. De a realiza un acord desăvârșit între inimă și minte. Căci de obicei, omul gândește ceva, dar simte altceva. Vorbește de bine pe cel ce stă în fața lui, iar în mintea, în înima lui, în adâncurile lui, îl hulește.

Când unim aceste centre, mintea și inima, omul devine o unitate duhovnicească, și atunci el este întreg, așa cum l-a făcut Dumnezeu, om cu adevărat deplin. Prin rugăciunea lui Iisus se realizează idealul sfânt al vieții noastre omenești. Până să atingem însă acest ultim scop, de înnobilare, de sfințire a noastră lăuntrică, de unificare a ființei noastre omanești sfâșiate de patimi, avem nevoie de o severă lucrare de despătimire, de o luptă cu noi înșine – care nu este deloc ușoară –pentru izgonirea răului din minte și din inimă, pentru adunarea minții care se risipește în timpul rugăciunii”[3].

Prezență caldă, chip al blândeții și păstor de suflete cum rar s-a mai văzut, părintele Sofian lasă în sufletele celor care l-au cunoscut o prezență încă vie și învățături extrem de utile pentru viața și evoluția lor spirituală. Veșnică să-i fie amintirea!

sursa foto – doxologia.ro


[1] Antonie Plămădeală, Rugul aprins, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 2002.

[2]http://www.marturisitorii.ro/2016/01/26/marturisire-a-parintelui-sofian-boghiu-despre-anii-de-temnita-cu-parintele-ceresc-in-pace-la-inchisoare/, accesat 07. 10. 2020.

[3]Ne vorbește părintele Sofian, Editura Mânăstirii Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 45.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).
Mai multe din Biografii
Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România. Acesta este Barbu Ștefănescu...

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. Este inițiatorul romanului modern. S-a născut în luna aprilie 1894, în București. A rămas orfan de mic de ambii părinți și a fost crescut de o doică din familia subcomisarului de...

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini este unul din cei mai mari violoniști ai secolului al XVIII-lea, alături de Vivaldi și Veracini.  Încă de tânăr impresiona prin talentul său la vioară. Acest talent a fost amplificat prin studiu. Toată viața a studiat muzică pentru a deveni tot mai...

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Actor incomparabil de film, radio, teatru, televiziune și voce, care are locul lui în istoria artelor spectacolului din România. Este foarte cunoscut datorită rolului memorabi de Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată,...

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Naist și compozitor român; s-a exprimat artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul) și a reușit să cucerească aplauzele întregii planete. A modificat forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. A introdus naiul în...

Fănuș Neagu – „ultimul mare boem”

Fănuș Neagu – „ultimul mare boem”

Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, scenarist, romancier, dramaturg și gazetar  român, membru al Academiei Române. Fănuș Neagu s-a născut la data de 5 aprilie 1932 în Grădiștea-de-Sus, județul Brăila. După ce a studiat cinci ani în satul natal,...