Părintele Teofil Tia: „Dacă tu faci un pas către Dumnezeu, Dumnezeu va face 100”

de | sept. 25, 2015 | Activități parohiale

Cei peste 100 de tineri ce au participat joi seara la biserica „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, la conferința susținută de arhimandritul Teofil Tia, duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă,  au fost îndemnați să sporească râvna lor pentru Dumnezeu. În susținerea acestei idei, părintele Teofil a prezentat câteva dintre mijloacele prin care se poate realiza acest lucru, anume importanța participării active la slujbele Bisericii, împărtășirea regulată cu Sfintele Taine, dar și menținerea unei legături strânse cu un duhovnic.

16Au fost prezentate tinerilor și cele trei stadii ale cunoașterii lui Dumnezeu: primul, cunoașterea relativă, ce se rezumă la conștientizarea existenței lui Dumnezeu, bazată pe informațiile primite de la părinți, al doilea, cunoașterea mentală, ce presupune o conștientizare a existenței lui Dumnezeu la nivel de intelect, iar al treilea stadiu este cel al cunoașterii spirituale, la care se ajunge în urma unei experiențe personale și directe cu Dumnezeu. Referitor la acest parcurs duhovnicesc, părintele Teofil a subliniat și importanța conlucrării cu harul divin, care, prezent în viața omului, îl transfigurează.

11La sfârșitul conferinței tinerii clujeni au adresat întrebări, manifestându-și astfel interesul pentru îmbunătățirea vieții lor duhovnicești și apropierea de Dumnezeu.

Seara de tineret a avut loc de la ora 18:00, la locașul de cult de pe Bisericii Ortodoxe nr. 10, iar evenimentul face parte din seria ce va fi organizată în această toamnă de parohia, în dorința de a marca împlinirea a 220 de ani de la construcția bisericii, după cum a declarat pentru Radio Renașterea părintele paroh, Cristian Baciu.

 

 

 

Ultimele articole

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Duminică, 3 noiembrie 2019, credincioșii din Parohia Călățele și Filia Călățele Pădure, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, pe părintele Marcu Sorin-Iovian. Evenimentul a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în sobor de preoți în frunte...

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul...

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr....