Paul Siladi
Părintele Thomas Hopko despre nevoinţă

La sfârşitul lunii martie a acestui an a trecut la cele veşnice părintele Thomas Hopko (28 martie 1939 – 18 martie 2015), unul dintre cei mai cunoscuţi profesori din vechea gardă a Institutului „Sfântul Vladimir“ din Statele Unite. El însuşi a fost studentul unor profesori celebri, de exemplu Alexander Schmemann sau John Meyendorff. S-a specializat în domeniul teologiei dogmatice şi a predat din 1968 până în 2002. În buna tradiţie a Părinţilor Bisericii, nu a transformat teologia dogmatică într-un spaţiu al speculaţiei aride, ci a menţinut permanent legătura cu spiritualitatea, el însuşi fiind un bun duhovnic şi important misionar, un nume cu rezonanţă mai ales în rândul convertiţilor americani la Ortodoxie.

img_9691În afara textelor sale de specialitate, a rămas de la părintele Thomas Hopko un set de 55 de maxime despre viaţa duhovnicească, ce par a fi în directa descendenţă a realismului, spiritului practic şi înţelepciunii Părinţilor pustiei din primele veacuri ale Bisericii. Cu singura menţiune că aceste cuvinte ţin seamă de modul în care omul contemporan trăieşte şi gândeşte.

Marea virtute a acestor maxime este că prezintă viaţa duhovnicească drept însăşi viaţa noastră. Nu există o ruptură între viaţa duhovnicească şi viaţa de zi cu zi. Viaţa creştină este viaţa noastră, în care ne străduim să fim totdeauna cu Hristos şi să ne încredem în Dumnezeu în toate. Acesta este punctul de plecare şi gândul cu care Thomas Hopko deschide setul de maxime. „Roagă-te cum poţi, nu cum crezi că trebuie.“ Este unul dintre cele mai puternice şi mai eficiente sfaturi privind rugăciunea. Standardele pe care ne imaginăm că trebuie să le atingă rugăciunea cel mai adesea ne paralizează, în loc să ne mobilizeze. Cuvântul părintelui Thomas este un alt fel de a spune că trebuie să te rogi cum poţi pentru a ajunge, în cele din urmă, să te rogi cum trebuie.

Rugăciunea are nevoie de constanţă, de aceea spune părintele „să ai o rânduială de rugăciune pe care să o poţi ţine şi pe care să o practici cu disciplină“. Marii Părinţi ai pustiei sunt oameni ai echilibrului, care nu pun asupra celorlalţi poveri imposibil de dus. În privinţa rugăciunii, mai importantă decât cantitatea este săvârşirea disciplinată, continuă a canonului, care se cere adaptat puterilor fiecăruia. Într-un asemenea canon de rugăciune ar trebui să intre, sugerează părintele Thomas Hopko, Rugăciunea domnească, Tatăl nostru, care să fie repetată de câteva ori pe zi. De asemenea e importantă dobândirea obişnuinţei de a repeta o rugăciune scurtă, de felul „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“ de fiecare dată când avem mintea liberă.

Un alt sfat important, mai ales în contextul cultural în care ne găsim, când comoditatea este la mare rang, este să ne însoţim rugăciunea cu câteva metanii. Să implicăm şi trupul în procesul închinării, pentru a fi acolo cu întreaga noastră fiinţă.  Tot de implicarea trupului ţine şi postul, despre care părintele Thomas Hopko spune simplu: „Mănâncă mâncare bună cu moderaţie şi posteşte în zilele de post“. A mânca moderat este şi aceasta o formă de post şi de respect pentru tine şi pentru creaţia lui Dumnezeu.

De asceza personală mai ţin şi o serie de practici uitate în tumultul vieţii aglomerate pe care o trăim. Părintele Thomas Hopko recomanda şi practicarea tăcerii, atât interioară, cât şi exterioară, dar şi a sta în linişte câte 20-30 de minute în fiecare zi. Dacă la aceasta adăugăm şi practicarea în secret a milei trupeşti, am acoperit zona ascezei, a nevoinţei personale, aşa cum este ea înţeleasă de părintele Thomas Hopko.

Post source : http://ziarullumina.ro/repere-si-idei/parintele-thomas-hopko-despre-nevointa

Autor

Paul Siladi

Paul Siladi (n. 1982) este doctor în teologie al Universității Babeș-Bolyai, Cluj. Studii de publicistică creștină la Erlangen. Director la radio Renașterea, Cluj.

Articole pe aceeași temă

Distribuie