Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Părintele Vasile Toma, fost revizor contabil al Arhiepiscopiei Clujului în perioada 1980-2011, a fost condus pe ultimul drum

de | iun. 22, 2026

Părintele Vasile Toma, fost revizor contabil al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului timp de 31 de ani, în perioada 1980-2011, trecut la Domnul vineri, 19 iunie 2026, a fost înmormântat luni, 22 iunie, în Cimitirul Parohial al Parohiei Gădălin.

Slujba de prohodire a avut loc în Biserica Parohială „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Gădălin, protopopiatul Cluj I, începând cu ora 14:00, și a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, având alături un sobor numeros de clerici.

După încheierea slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la versetul scripturistic: „Preoţii care îşi ţin bine dregătoria să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura” (I Timotei 5, 17).

Ierarhul a evocat personalitatea părintelui Vasile Toma, vorbind despre virtuțile acestuia, caracterizându-l drept un om onest, jovial și natural:

„Pe când eram preot tânăr, părintele Vasile Toma a venit și în parohia mea și mi-a făcut revizia contabilă. Atât de frumos și natural s-a comportat, încât mi-a rămas la inimă de atunci”, a rememorat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

De asemenea, familiei adormitului întru Domnul, Mitropolitul Andrei i-a prezentat mesajul de condoleanțe din partea Centrului Eparhial, în a cărui slujbă s-a aflat și părintele Vasile Toma timp de mai mulți ani.

În continuare, părintele Dan Hognogi, protoiereul protopopiatului Cluj I, a citit necrologul și îndătinatele iertăciuni.

La final, conform rânduielii de înmormântare a preoților și diaconilor de mir, sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui Vasile Toma a fost purtat în jurul bisericii parohiale, iar mai apoi așezat în așteptarea luminatei zi a Învierii în dreapta altarului lăcașului de cult.

Scurtă biografie

Părintele Toma Vasile-Ioan s-a născut la 30 decembrie 1941, în localitatea Uilac, județul Harghita, din părinții Vasile și Agafia.

A urmat școala primară în satul natal, apoi Școala Profesională de Construcții din Sighișoara, Școala Militară, Școala de Subofițeri, cursuri de contabilitate și liceul la seral în Cluj-Napoca.

După o bogată activitate profesională în cadrul Armatei Române, unde a activat până la gradul de plutonier major, și ca revizor contabil al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului (1980-2011), și-a împlinit chemarea spre slujirea lui Dumnezeu prin absolvirea Facultății de Teologie din Sibiu în anul 1990.

A fost hirotonit preot în iulie 1991 de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Între anii 1991–2005 a slujit ca preot paroh al Parohiei Ortodoxe Sava, Protopopiatul Cluj I, unde a ridicat noua biserică închinată Cuvioasei Parascheva, sfințită la 10 septembrie 2000.

După pensionarea din cler, a continuat să slujească cu aceeași dăruire în mai multe parohii vacante din zona natală, precum și ca preot slujitor la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” din Bunești, județul Brașov.

În viața sa de familie a fost un soț iubitor și tată devotat. S-a căsătorit la 29 decembrie 1963 cu Floarea Vanea, alături de care a întemeiat o familie binecuvântată cu patru copii: Teodora, Rodica, Florin și Daniel.

Pentru activitatea sa pastorală și meritele deosebite în slujirea Bisericii a fost distins cu rangul de iconom în anul 1998 și iconom stavrofor în anul 2000 de către Înaltpreasfințitul Părinte Bartolomeu Anania.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Dragoș Stroian

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea Bisericii din Dobricel | 30 august 2026

Resfințirea Bisericii din Dobricel | 30 august 2026

În Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi), 30 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din Dobricel,...

Hramul parohiei „Sfântul Ierarh Alexandru” din Cluj-Napoca

Hramul parohiei „Sfântul Ierarh Alexandru” din Cluj-Napoca

Biserica este a lui Hristos, iar credința și adevărul ei nu pot fi schimbate după gustul oamenilor, a subliniat Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, duminică, 30 august 2026, la hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Alexandru” din municipiul Cluj-Napoca. Pornind de la...