Cel pe care vă invit să-l cunoaștem astăzi este scriitorul și părintele Virgil Gheorghiu, unul dintre cei mai cunoscuți români ai exilului. Autorul unei opere traduse în 34 de limbi, dânsul s-a născut la 15 noiembrie 1916 la Valea Albă, în județul Neamț și a trecut la Domnul la data de 22 iunie a anului 1992, la Paris.
Fiu și nepot de preot, nu va putea, din pricina situației financiare precare a familiei, să urmeze seminarul, fapt pentru care, între 1928 și 1936, va studia la Liceul Militar „Regele Ferdinand I” din Chișinău. Aici va începe și debutul său literar, căci sub călăuzirea profesorilor săi, va publica poezii în diferite periodice ale vremii. După absolvire, se va muta la București, unde va studia facultatea de litere și filosofie. În timpul studiilor, va lucra la Radio, va fi corespondent de presă, va scrie poezie și va merge pe front, spre a descrie ororile acestuia. Poemele îl vor face să devină premiantul Fundațiilor Regale, placheta de versuri Caligrafie pe zăpadă, publicată în anul 1940, fiind cea care-i va aduce râvnitul premiu. Apoi, memoriile de război îl vor face să devină foarte cunoscut (ulterior, ele vor constitui și motivul calomnierii sale, dar asta, după ce va deveni faimos).
Faptul că se va îndrăgosti de avocata Ecaterina Burbea-Schneck, pe jumătate evreică, cu care se va și căsători, îi va aduce mari probleme în timpul guvernării legionare. Întrucât i se va retrage legitimația de presă, va fi nevoit să se refugieze în diplomație. Așa va ajunge la Zagreb, ca atașat cultural. La 23 august 1944, se va număra între diplomații care vor refuza schimbul dintre beligeranți și va lua calea exilului. După mai multe peregrinări, popasuri și tentative de trecere frauduloasă a granițelor, dar și patru ani de lagăr și de viață marcată de lipsuri la Heidelberg, unde va studia teologia, va ajunge în Franța. Va fi găzduit o vreme de Constantin Brâncuși, care-l va introduce în cercurile românești din exilul parizian.
Perioada de lagăr și cea următoare îi vor oferi, între altele și răgazul de a scrie. Așa se face că va ajunge la Paris cu manuscrisul Orei 25 sub braț. Nevoia de traducător îl va conduce înspre Monica Lovinescu, care va accepta munca, cerându-i în schimb 15 procente din încasările de vânzare. Cartea, recomandată de Mircea Eliade și prefațată de Gabriel Marcel, ce descrie drama României în timpul celui de-al doilea război mondial, va fi primită cu entuziasm de critică și va deveni un adevărat best-seller. Acest lucru va stârni gelozia mai multor oameni de cultură români și nu numai. Monica Lovinescu îl va acuza că nu i-a plătit drepturile de traducere, deși din corespondență reiese că din suma de un milion de franci încastă de autor pe primul tiraj, Gheorghiu îi trimisese 310000. Va urma un proces, pierdut de scriitoare și apoi, ca un interesant appendice al acestuia, un demers sistematic de denigrare a lui Gheorghiu, stârnit de soțul ei, Virgil Ierunca, pe baza unor pasaje, decupate tendențios, din scrierile lui de tinerețe. Aproape toată lumea îl va acuza în anii 50 de faptul de a fi fost nazist, legionar, criminal de război sau agent infiltrat al Securității. Nimeni nu va lua în considerare aspecte precum faptul că era căsătorit cu o evreică, sau că avuesese el însuși de suferit din pricina legionarilor.
Puțin câte puțin, lucrurile se vor liniști însă. Gheorghiu nu va intra în polemici și nu va răspunde în niciun fel acuzațiilor. Va continua să scrie, va fi din nou publicat, va rămâne un autor încă citit, iar capodopera sa, Ora 25, va fi ecranizată înspre finele anilor 60, cu Anthony Quinn în rolul principal. În 1963, scriitorul va primi și Taina Preoției, din mâinile lui Teofil Ionescu, deservind comunitatea de la Paris. După mai multe corespondnțe cu Patriarhul Justinian, va trece în anul 1968 sub omoforul Patriarhiei Române. În tot acest timp, își va dubla activitatea pastorală de cea publicistică. Astfel, la plecarea sa din această lume va lăsa o operă constând din aproape 40 de volume și încă câteva lucrări inedite, traduse și publicate postum și în limba română.
Odată cu primirea preoției, părintele Gheorghiu va începe să scrie și texte cu conținut religios. Va lăsa posterității biografiile literaturizate a doi mari sfinți, respectiv: Ioan Gură de Aur și Ambrozie al Milanului, dar și o viață a lui Mahomed și una a lui Luther. Dincolo de criticile aduse comunismului, nazismului sau capitalismului american, creator, în opinia sa, al omului robot, scrierile de după hirotonie vor conține și bogate și frumoase pasaje religioase.
Iată chipul unui om interesant. „Controversat” pentru unii și model pentru alții, el rămâne o personalitate importantă a culturii și literaturii române. Jurnalele românilor din exil spun că însuși Mircea Eliade ar fi fost gelos că succesul Orei 25 l-a depășit pe cel al cărții sale cu iz oriental, Maitreyi.
