În conduita lor părinții deșertului au excelat prin multe singularități, au fost asceți aspri și mari mistici au trăit uneori ca niște fiare, uneori ca niște îngeri au făcut minuni și au gravat pe demoni. Toate acestea sunt adevărate, dar secundare și nu aceasta este ceea ce îi distinge, căci atât înainte, cât și după ei, mulți sfinți au făcut aceleași lucruri. Care e deci particularitatea lor sau mai bine zis harisma lor proprie care le-a adus o iradiere extraordinară și le aduce și astăzi un prestigiu incomparabil?
N-am putea-o explica mai bine decât prin însuși titlul lor de părinți ai deșertului ce le-a fost dat încă de la sfârșitul secolului al IV-lea. Dacă e bine înțeles, acest titlu, spune el singur esențialul.
/
RSS Feed
