Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, alături de profesoara de religie Crina Cârcu, în lupta cu cancerul

de | feb. 29, 2016 | Activități parohiale

Întreaga comunitate a parohiei Adormirea Maicii Domnului din cartierul clujean Mănăștur s-a mobilizat pentru a o ajuta pe tânăra mămică din Bistrița, profesoara de religie Crina Cârcu, în lupta cu cancerul.

Timp de două săptămâni, copiii care participă la programul parohial săptămânal, ajutați de artistul plastic Teodora Roșca, de părinți și de tinerii parohiei au lucrat la confecționarea a peste 500 de mărțișoare din ceramică și în jur de 100 de mărțișoare din alte materiale.

Mărțișoarele au fost vândute contra unei donații în cadrul târgului organizat în curtea bisericii duminică, 28 februarie 2016, după Sfânta Liturghie, la care au participat sute de credincioși. O parte din banii adunați vor fi donați tinerei mămici Crina Cârcu, cu speranța că va învinge boala.

Credincioșii parohiei Adormirea Maicii Domnului au fost și ei răsplătiți pentru bunătatea lor. Astfel că, tot duminică după Vecernie, credincioșii prezenți au avut parte de o seară de teatru creștin. Spectacolul religios a fost deschis de copiii grupului parohial de adolescenți cu sceneta jucată cu o seară mai devreme în cadrul întâlnirii organizate de ASCOR. În partea a doua, trupa de teatru creștin a Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, coordonată de prof. Ilie Cristian Manta, a pus în scenă tragedia în 7 acte „Nicanor și Secunda” de Vasile Chira, interpretarea deosebită a tinerilor actori fiind apreciată de toți cei prezenți, a transmis pentru radio Renașterea, reprezentantul parohiei, Stela Florea.

 

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 27-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 27-a după Rusalii

În Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove), 5 decembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...