Parohia Câmpia Turzii V, biecuvântată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul

de | aug. 1, 2021

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Duminica a 6-a după Rusalii, 1 august 2021, în Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Campia Turzii.

Ierarhul a binecuvântat lucrările de înfrumusețare aduse bisericii în ultimul an și a oficiat Sfânta Liturghie.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură:

La final, preotul paroh, părintele Raul Rațiu a fost hirotesit iconom iar cei care au contribuit la înfrumusețarea bisericii au primit diplome și distincții.

Potrivit părintelui Raul Rațiu, pe langă slujirea liturgică, în Parohia Ortodoxă „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Câmpia Turzii se desfășoară și o serie de programe culturale și catehetice, dar și unele destinate în special tinerilor. Pe lângă acestea, nu sunt omise faptele bune în plan social, parohia sprijinind familiile vulnerabile din comunitate.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal Synavlia de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografi AICI.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Clujului

Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Clujului

Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, a avut loc joi, 20 octombrie 2016, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin. Primirea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a avut loc la ora 10:30, fiind urmată de...

Conferinţa preoţească de toamnă la Baia Mare

Conferinţa preoţească de toamnă la Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanu a prezidat luni, 17 octombrie 2016, în Catedrala Episcoplă „Sfânta Treime” din Baia Mare, conferinţa preoţească de toamnă, la care au participat stareţii, preoţii duhovnici şi preoţii din parohiile protopopiatelor Baia Mare,...