Parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului” se pregătește de sărbătoare

de | aug. 8, 2015 | Activități parohiale

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur se pregătește de sărbătoare. În data de 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, parohia își va serba hramul. Este, de altfel, singura parohie clujeană care poartă acest hram.

În această perioadă a postului, credincioșii parohiei se pregătesc pentru a întâmpina cum se cuvine marele praznic, așadar participă în fiecare seară, la paraclisul Maicii Domnului, iar la finalul slujbei primesc îndemnuri duhovniceşti de la preoţi, părinți profesori, monahi şi duhovnici.

În seara zilei de 6 august în biserica de pe strada Govora a slujit Paraclisul Maicii Domnului și a ținut un DSC05296cuvânt de învățătură părintele arhimandrit Teofil Tia, duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu. Cei prezenți au putut afla printre altele ce înseamnă iubirea creștină și cum se poate ajunge la maturitatea duhovnicească. În următoarea seară, comunitatea parohială s-a bucurat de prezența părintelui ieromonah Benedict Vesa, secretarul eparhial, care după slujba paraclisului le-a vorbit credincioșilor despre Maica Domnului, cea grabnic ajutătoare. În susținerea acestei idei, părintele Benedict a oferit mai multe exemple din Sfânta Scriptură, printre care cel mai cunoscut Nunta din Cana Galileii. În final credincioșii au fost îndemnați să se roage Maicii Domnului și să îi ceară ajutorul, ea fiind mijlocitoarea noastră a tuturor în fața fiului său.

DSC05392Un alt eveniment deosebit va fi în data de 13 august, când la biserica ortodoxă de pe strada Govora va fi adusă în procesiune copia icoanei Maicii Domnului „Prodromița” de la Mănăstirea Sfânta Elisabeta din oraș, la care credincioșii se vor putea ruga și închina până pe 14 august, în ajunul sărbătorii, după cum ne-a transmis responsabilul cu relațiile mass-media din cadrul parohiei, Stela Florea.

În parohie mai sunt așteptați să slujească pr. prof. univ. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. Anastasie Berbecel de la Mănăstirea Florești, pr. Natanael Zanfirache de la Mănăstirea Sfânta Elisabeta, iar în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului va sluji alături de un sobor de preoți și va predica părintele Samuel Cristea, duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din municipiu.

Ultimele articole

IT-ul clujean

IT-ul clujean

Fără nici o rezervă, putem afirma faptul că domeniul IT (tehnologia informației) a fost și va rămâne una dintre stelele strălucitoare ale orașului Cluj-Napoca. Și nu de ieri, de azi, ci de decenii bune. Cum a influențat în timp viața urbei și cum continuă să o facă,...

Cerc preoțesc Valea Tecii, parohia Teaca , Protopopiat Bistrița

Cerc preoțesc Valea Tecii, parohia Teaca , Protopopiat Bistrița

Parohia Ortodoxă Teaca, din cadrul Protopopiatului Ortodox Bistrița, a găzduit luni 24 aprilie 2023, întâlnirea cercului preoțesc de pe Valea Tecii. Pornind de la îndemnul biblic: ,,Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrânețe și nu-l mâhni în viața lui. Și chiar de i se...

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

În ziua Înainte prăznuirii Bunei Vestiri, un grup de persoane private de libertate, rezidente ale Centrului Terapeutic Lotus din Penitenciarul de maxima siguranța Gherla însoțite de preotul capelan alături de cadre din Serviciul Educație , Sectorul Reintegrare Socială...