Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

de | feb. 3, 2020 | Activități parohiale

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de preoții parohiei, pr. paroh Alexa Chira și pr. slujitor Vlad-Cornel Bob. În ziua praznicului a fost oficiată Sfânta Liturghie în sobor de preoți, avându-l ca protos pe pr. prof. Ioan Bizău. Din sobor au făcut parte și pr. Gavril Vârva, de la parohia  „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sf. Ap. Bartolomeu” din cartierul Plopilor, pr. Dumitru Bărbos, de la parohia „Sf. Mina” din cartierul Bună Ziua, pr. protopop pensionar Victor Tăut, pr. pensionar Vasile Crișan și preoții parohiei.

Pr. profesor Ioan Bizău

Pr. profesor Ioan Bizău

În cuvântul de învățătură, pr. prof. Ioan Bizău a reliefat anvergura duhovnicească a dreptului Simeon, exprimându-și bucuria reîntâlnirii cu credincioșii acestei parohii. În final, a luat cuvântul preotul paroh Alexa Chira,care a  mulțumit preoţilor şi credincioşilor pentru dăruirea cu care au luat parte la momentele înălțătoare de bucurie duhovnicească ale prăznuirii hramului.

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca a luat fiinţă în anul 1992 şi câţiva ani slujbele au fost oficiate într-o bisericuţă de lemn, amplasată pe strada Bucureşti, în Parcul Farmec. În prezent, în același loc, credincioşii se bucură de un locaş de închinare, ridicat prin strădaniile preotului paroh şi ale tuturor credincioşilor. La finele anului 2019 au fost încheiate lucrările de pictură ale interiorului bisericii, lucrări executate de pictorii Ciprian și Dana Toma.

Ultimele articole

Buna Vestire (25 martie) | Cateheză

Buna Vestire (25 martie) | Cateheză

Excurs istoric: Buna Vestire (25 martie) este cea mai veche sărbătoarea din suita cinstirii Maicii Domnului. Este o sărbătoarea în care este cinstită Maica și Fiul deopotrivă. În secolul al IV-lea s-a ridicat o biserică pe locul unde tradiția afirma că Maica Domnului...

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Duminica a treia din Postul Mare a însemnat pentru credincioșii ortodocși ai Parohiei Ortodoxe Nepos un moment de mare sărbătoare duhovnicească: din încredințarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei un grup de elevi seminariști din Cluj-Napoca...