Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

de | feb. 3, 2020

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de preoții parohiei, pr. paroh Alexa Chira și pr. slujitor Vlad-Cornel Bob. În ziua praznicului a fost oficiată Sfânta Liturghie în sobor de preoți, avându-l ca protos pe pr. prof. Ioan Bizău. Din sobor au făcut parte și pr. Gavril Vârva, de la parohia  „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sf. Ap. Bartolomeu” din cartierul Plopilor, pr. Dumitru Bărbos, de la parohia „Sf. Mina” din cartierul Bună Ziua, pr. protopop pensionar Victor Tăut, pr. pensionar Vasile Crișan și preoții parohiei.

Pr. profesor Ioan Bizău

Pr. profesor Ioan Bizău

În cuvântul de învățătură, pr. prof. Ioan Bizău a reliefat anvergura duhovnicească a dreptului Simeon, exprimându-și bucuria reîntâlnirii cu credincioșii acestei parohii. În final, a luat cuvântul preotul paroh Alexa Chira,care a  mulțumit preoţilor şi credincioşilor pentru dăruirea cu care au luat parte la momentele înălțătoare de bucurie duhovnicească ale prăznuirii hramului.

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca a luat fiinţă în anul 1992 şi câţiva ani slujbele au fost oficiate într-o bisericuţă de lemn, amplasată pe strada Bucureşti, în Parcul Farmec. În prezent, în același loc, credincioşii se bucură de un locaş de închinare, ridicat prin strădaniile preotului paroh şi ale tuturor credincioşilor. La finele anului 2019 au fost încheiate lucrările de pictură ale interiorului bisericii, lucrări executate de pictorii Ciprian și Dana Toma.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Moment important în viața Parohiei Nima

Moment important în viața Parohiei Nima

Astăzi 20 iulie 2018, de Sărbătoarea Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul a fost o zi de mare sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Nima. Aceștia l-au primit în mijlocul lor pe noul preot paroh Câmpeanu Daniel Cristian. La acest eveniment important au luat...

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

Joi după masa în ajunul sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Sfintei Mănăstiri Nușeni, un grup de tineri din Parohia Ortodoxă Chețiu și Filia Bozieș, din Apatiu și din Manic coordonați de preotul paroh Teodor-Marius Cornea au pornit în pelerinaj...

Tabără  de zi la  Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”

Tabără de zi la Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”

Zeci de copii au participa în perioada 9-13 iulie 2018,  între orele de la 17.00-19.00, la o  tabără organizată de Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”. În cadrul acesteia au avut loc  activități educative și recreative. Cei  25 de participanți au invata...