Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

de | feb. 3, 2020

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de preoții parohiei, pr. paroh Alexa Chira și pr. slujitor Vlad-Cornel Bob. În ziua praznicului a fost oficiată Sfânta Liturghie în sobor de preoți, avându-l ca protos pe pr. prof. Ioan Bizău. Din sobor au făcut parte și pr. Gavril Vârva, de la parohia  „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sf. Ap. Bartolomeu” din cartierul Plopilor, pr. Dumitru Bărbos, de la parohia „Sf. Mina” din cartierul Bună Ziua, pr. protopop pensionar Victor Tăut, pr. pensionar Vasile Crișan și preoții parohiei.

Pr. profesor Ioan Bizău

Pr. profesor Ioan Bizău

În cuvântul de învățătură, pr. prof. Ioan Bizău a reliefat anvergura duhovnicească a dreptului Simeon, exprimându-și bucuria reîntâlnirii cu credincioșii acestei parohii. În final, a luat cuvântul preotul paroh Alexa Chira,care a  mulțumit preoţilor şi credincioşilor pentru dăruirea cu care au luat parte la momentele înălțătoare de bucurie duhovnicească ale prăznuirii hramului.

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca a luat fiinţă în anul 1992 şi câţiva ani slujbele au fost oficiate într-o bisericuţă de lemn, amplasată pe strada Bucureşti, în Parcul Farmec. În prezent, în același loc, credincioşii se bucură de un locaş de închinare, ridicat prin strădaniile preotului paroh şi ale tuturor credincioşilor. La finele anului 2019 au fost încheiate lucrările de pictură ale interiorului bisericii, lucrări executate de pictorii Ciprian și Dana Toma.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea hramului în Parohia Telciu

Sărbătoarea hramului în Parohia Telciu

Parohia Ortodoxă Telciu din Protopopiatul Năsăud îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, prăznuit în fiecare an la data de 6 decembrie. Ca în fiecare an, parohia noastră l-a cinstit și de această dată cu multă evlavie pe ocrotitorul său. Astfel, în perioada...

Eroii celor două războaie mondiale, omagiați la Teaca

Eroii celor două războaie mondiale, omagiați la Teaca

Duminică, 27 noiembrie 2022, în comuna Teaca din județul Bistrița-Năsăud, au fost cinstiți și omagiați eroii din primul și al doilea Război Mondial. Astfel, începând cu ora 10:00, în biserica parohiei ortodoxe din localitate, a fost săvârșită Sfânta Liturghie în...

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Duminică, 27 noiembrie 2022, în satul Archiud, a avut loc întâlnirea Cercului Preoțesc de pe Valea Tecii, condus de părintele Vasile Motogna de la Teaca. Biserica Ortodoxă cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Archiud a găzduit acest moment mult dorit de...