Parohia clujeană „Sfânta Treime” organizează cea de-a doua ediție a Campaniei caritabile „Dăruiește celor nevoiași!”

de | mart. 14, 2017

Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” organizează  în preajma sărbătorilor de Paște, cea de-a doua ediție a Campaniei umanitare „Dăruiește celor nevoiași!”.

Dacă de Crăciun, membrii parohiei au reușit cu ajutorul credincioșilor să facă o bucurie unui număr de 80 de copii din centrele clujene de plasament, de data aceasta organizatorii și-au propus să își îndrepte atenția spre vârstnicii lipsiți de ajutor. Așadar, le vor pregăti pachete cu alimente neperisabile, obiecte de igienă personală sau alte lucruri necesare gospodăriei,pe care le vor distribui apoi oamenilor aflați în nevoie.

Pentru toți cei care vor să contribuie, ajutoarele se pot duce la sediul parohiei (str. Bisericii Ortodoxe, Nr.10) până în data de 5 aprilie 2017.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită în fiecare an la 26 iunie, a fost marcată la Cluj-Napoca, printr-o serie de manifestări religioase şi militare. În această dimineață, în Catedrala Mitropolitană, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a sfințit drapelul Romaniei care a...