Parohia clujeană „Sfânta Treime”: „Viitorul copiilor stă în educația pe care decidem să le-o oferim”

de | oct. 14, 2016 | Activități parohiale

afis activitati cu copiii nouParohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca se adresează tuturor cu o invitație care îi vizează în primul rând pe cei mici, dar și pe părinți sau pe cei care cunosc copii cărora le-ar face plăcere să participe la activități frumoase alături de alte persoane de vârsta lor.
Parohia desfășoară de ceva vreme în fiecare sâmbătă un program special pentru copii cu vârste între 7-14 ani, în care timp de două ore, cei mici au parte de diverse activități precum pictură pe sticlă, lecții de chitară, atelier de teatru, discuții și jocuri în aer liber, necesare destinderii lor și acumulării de cunoștințe pentru o creștere frumoasă și sănătoasă. Proiectul „Universul copiilor” continuă și pe această cale, membrii parohiei și voluntarii bine pregătiți îi așteptă pe cei mici în fiecare sâmbătă, între orele 11:00-13:00, la sediul bisericii monument istoric, de pe strada Bisericii Ortodoxe, Nr. 10. 

Ultimele articole

„Poezia este rugăciunea inimii” Horea Bădescu (AUDIO)

„Poezia este rugăciunea inimii” Horea Bădescu (AUDIO)

„Doamne, lasă păsărilor cerul, Doamne, lasă peștilor pârâul, lasă vântului să-și țină frâul, lasă frigului să-și știe gerul, lasă soarta să-și urmeze soarta, lasă râului să-și curgă valea, lasă drumului să-și afle calea, lasă morții să-și ajungă moartea, lasă, Doamne,...

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

În ziua Înainte prăznuirii Bunei Vestiri, un grup de persoane private de libertate, rezidente ale Centrului Terapeutic Lotus din Penitenciarul de maxima siguranța Gherla însoțite de preotul capelan alături de cadre din Serviciul Educație , Sectorul Reintegrare Socială...

Instalarea noului preot al Parohiei Poieni, Protopopiatul Huedin

Instalarea noului preot al Parohiei Poieni, Protopopiatul Huedin

Duminică, 29 decembrie 2019, credincioșii din Parohia Poieni, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, în persoana părintelui Copaciu Ciprian Eugen. Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc în biserica parohială din Poieni și a fost precedat de...