Parohia „Sfântul Ierarh Alexandru” din Cluj-Napoca și-a sărbătorit vineri, 30 august 2024, hramul bisericii. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie în demisolul lăcașului de cult, înconjurat de un sobor de clerici, printre care s-au numărat protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, parohul Claudiu Melean, și alți preoți invitați.
În cuvântul de învățătură, pornind de la pericopa evanghelică, Preasfințitul Părinte Benedict a vorbit credincioșilor despre importanța Sfintei Liturghii în viața spirituală.
El a subliniat că împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos este esențială pentru o viață duhovnicească autentică, amintind cuvintele Domnului: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el”. Ierarhul a evidențiat, de asemenea, necesitatea spovedaniei ca pregătire pentru primirea Sfintei Împărtășanii, descriind-o drept o expresie completă a tainei pocăinței.
În încheierea predicii sale, Preasfințitul Benedict a exprimat un profund respect pentru tradițiile transmise de înaintași și a reamintit importanța lor în viața religioasă a comunității. „Nu se poate mai bine o sărbătoare a fi prăznuită decât așa, prin Sfânta Liturghie. De aceea, credeți că noi așa facem, noi așa știm, că așa ne-au învățat părinții. Așa am făcut și astăzi, și vom face până la capăt, sărbătorindu-l pe Sfântul Ierarh Alexandru, Episcop al Constantinopolului, ocrotitorul Bisericii dumneavoastră, prin săvârșirea Sfintei Liturghii”, a spus ierarhul.
La sărbătoare au participat numeroși credincioși din parohie și din alte cartiere ale orașului, precum și membrii Asociației „Oastea Domnului”, care au dat răspunsurile liturgice și au interpretat cântări duhovnicești.
Parohia „Sfântul Alexandru” din Cluj-Napoca, situată pe Bulevardul Muncii, îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Alexandru, Episcop al Constantinopolului. Parohia este păstorită de părintele Claudiu Melean și găzduiește, de asemenea, filiala Cluj-Napoca a Asociației „Oastea Domnului”. În prezent, activitățile liturgice, culturale și sociale ale parohiei se desfășoară în demisolul bisericii aflate în construcție. Acest spațiu a fost sfințit în urmă cu 10 ani de ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cu prilejul sărbătorii hramului.
FOTO CREDIT: IONUȚ CHIFA