Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

de | iun. 22, 2022 | Actualitatea religioasă

Marti, 21 iunie 2022, Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Dej II a fost împodobită cu har și binecuvântare prin prezența icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, realizată după dimensiunile originale ale icoanei care se află în Sfântul Munte Athos, la Schitul Românesc Prodromu.

Icoana este făurită din argint masiv după forma și dimensiunile icoane originale de la Schitul Românesc Prodromu din Muntele Athos și a fost donată Parohiei Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului Dej II de către un bună credincioasă a acesteia.

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Odorul sfânt a fost întâmpinat de peste 600 de credincioși alături de un sobor format din 12 preoți în frunte cu protoiereul Dejului, părintele Ioan Buftea .

Evenimentul a debutat printr-o procesiune făcută în jurul lăcașului de cult urmată Slujba de Priveghere .

În cuvântul de învățătură, părintele protopop Ioan Buftea a prezentat istoricul icoanei „Prodromița”  și a relatat prima minune, cea a pictării chipului acesteia.

La finalul slujbei, preotul paroh, părintele Cătălin Alexandru Feier, a punctat un aspect important al purtării de grijă a Maicii Domnului față de comunitatea euharistică a Parohiei Dej II.

„De la Cluj până la Dej sunt 3 icoane, copii ale icoanei Maicii Domnului „Prodromița”. Una la Mănăstirea Sfânta Elisabeta din Cluj Napoca , una la Parohia Ortodoxă Vultureni iar cea de a treia la Parohia Ortodoxă Dej II. Taina acestei lucrări constă în faptul că icoanele s-au chemat una pe cealaltă.”

La final, preotul slujitor, părintele Emil Sabadîs a daruit tuturor credincioșilor câte o iconiță cu chipul icoanei Maicii Domnului „Prodromița”.

Icoana Prodromița este una dintre puținele icoane din lumea ortodoxă numită „Nefăcută de mână”, adică pictată în chip minunat.

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Minunea pictării icoanei

În anul 1863, în timpul lucrărilor de construire a Schitului Prodromu de la Muntele Athos, cuvioșii Nifon și Nectarie căutau un iconar care să zugrăvească pe lemn o icoană a Maicii Domnului cu totul deosebită, așa cum aveau toate mănăstirile de la Sfântul Munte. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cei doi monahi l-au găsit pe iconarul Iordache Nicolau din Iași, om bătrân și credincios, cu care s-au învoit să zugrăvească icoana după modelul dat de ei. Iconarul a primit ca îndatorire să lucreze la icoană cu post, adică nemâncând, nici bând până la sfârșitul lucrului din fiecare zi.

Pictorul a început lucrarea, iar în câtva timp a terminat de pictat veșmintele și celelalte părți ale icoanei. Dar, când a ajuns să picteze Sfintele Fețe ale Maicii Domnului și Domnului Hristos, nu izbutea nicidecum să le înfățișeze după cuviință. Mâhnit, iconarul a încetat a mai lucra, apoi a acoperit cu o pânză icoana, a încuiat atelierul și s-a retras în camera sa, nepricepând ce va să fie lucrul acesta căci, silindu-se, mai mult le-a stricat, ca și cum și-ar fi uitat meșteșugul.

În dimineața următoare însă, a descoperit icoana desăvârșit pictată, cu fețele luminoase și pline de dumnezeiesc har, fără să înțeleagăcum se petrecuse lucrarea. Minunea aceasta s-a întâmplat în noaptea de 27 spre 28 iunie.

Mărturia pictorului Iordache Nicolau

Înfricoșat de aceste întâmplări, el a lăsat și o mărturie scrisă care se păstrează la Schitul Prodromu, un document datat 29 iunie 1863, care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache, iscălită cu propria sa mână:

„Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orașul Iași, am zugrăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însăși mâna mea, la care a urmat o minune preaslăvită, în modul următor: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirei mele, m-am apucat să lucrez Feţele Maicii Domnului și a Domnului nostru Iisus Hristos; după ce am dat mâna întâia și a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârșit, privind eu la chipuri, cu totul au ieșit dimpotrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meșteșugul; și așa, fiind seară, m-am culcat scârbit, nemâncând nimic în ziua aceea, socotind că a doua zi, sculându-mă, să mă apuc mai cu dinadinsul. După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi Sfânta ei Icoană, și când m-am dus să mă apuc de lucru – o, preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! – s-au aflat chipurile drese desăvârșit precum se vede; și eu văzând această minune, n-am mai adaos a-mi mai pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși cu greșeală am făcut aceasta, ca să dau lustru la o asemenea minune.” Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane.

În urma acestei preaslăvite minuni, icoana a fost dusă cu deosebită cinste în Sfântul Munte Athos, săvârșind multe minuni pe cale, fiind până astăzi odorul cel mai de preț al Schitului Prodromu.

Pomenirea minunatei zugrăviri a acestei Sfinte Icoane s-a stabilit la 12 iulie. În Sfântul Munte Athos se respectă calendarul iulian nerevizuit, conform căruia sărbătoarea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița este ținută în data de 25 iulie. Acesta este cel de-al doilea hram al Schitului Românesc Prodromu.

Icoana Maicii Domnului Prodromița este descrisă în Sinaxarul zilei de 12 iulie de la Slujba Maicii Domnului Prodromița alcătuită Ieromonahul prodromit Dometie Ionescu în anul 1900. Dimensiunile icoanei sunt de 100/70 cm. Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Există mărturii că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se.

O alta caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos.

De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România.

Cu binecuvântarea Domnului, și cu purtarea de grijă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, o copie în dimensiunile originale a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Prodromița din Muntele Athos, a fost așezată în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dej, în anul Domnului 2022, spre slava Lui Dumnezeu, spre cinstirea ocrotitoarei Bisericii și spre ocrotirea tuturor credincioșilor care se vor închina înaintea acestei sfinte icoane făcătoare de minuni.

Ultimele articole

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului organizează la Cluj-Napoca, în perioada 4-7 septembrie, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, în cadrul manifestărilor mai ample găzduite de acest municipiu, declarat...

Biserica din Brâglez, târnosită de Preasfințitul Petroniu

Biserica din Brâglez, târnosită de Preasfințitul Petroniu

Duminica a 12-a după Rusalii a fost zi de sărbătoare pentru credincioșii parohiei Brâglez din Episcopia Sălajului. Locașul de cult a fost târnosit de Preasfințitul Părinte Petroniu, slujbă care a încununat jertfa credincioșilor pe parcursul a mai multor ani. După...

Preoții clujeni, duhovnicești și ancorați în actualitate

Preoții clujeni, duhovnicești și ancorați în actualitate

Preoții care fac parte din protopopiatul Cluj I doresc să își actualizeze mesajul și misiunea lor, în conformitate cu nevoile societății contemporane. Ei își propun ca prin ancorarea lor în realitate să poată reîmprospăta viața duhovnicească a credincioșilor....