Parohia Gherla 3 își va cinsti ocrotitorii joi

de | aug. 11, 2018 | Activități parohiale

Mănăstirea Nicula și hramul acesteia s-au înscris adânc în conștiința credincioșilor din Municipiul Gherla. Orașul e în maximă fierbere în această perioadă.

Gherlenii sunt gazde bune pentru pelerinii veniți, de peste tot, la marea prăznuire de la Nicula.

Astfel, ei devin gazde bune, prin căldura lor sufletească, pentru Maica Domnului și, din anul 2014, pentru Sfinții Martiri Brâncoveni, care sunt, de atunci, ocrotitori ai Bisericii Parohiei Gherla III.

Martiriul lor, pomenit în fiecare an în data de 16 august, va fi pentru Parohia amintită prilej de mare bucurie duhovnicească și va prelungi Hramul Niculii cu încă o zi.

Cu această ocazie Sfânta Liturghie va fi oficiată, de la ora 10, la Biserica Sfinților Martiri Brâncoveni, de pe Str. Clujului, de un numeros sobor de preoți, condus de Prea Cuviosul Părinte Dumitru Cobzaru, exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Preacuvioșia sa va rosti și un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți. În după masa aceleiași zile, la Cinematograful Pacea, din Gherla, de la ora 18, va avea loc o manifestare culturală intitulată: Seară de cânt și de cuvânt pentru România Mare.

Parohia Gherla 3 își va cinsti ocrotitorii joi

Invitații speciali ai serii vor fi istoricul și cercetătorul Mircea Gheorghe Abrudan, care va susține conferința: Marea Unire și făuritorii ei, precum și interpreta Maria Casandra Hauși, laureată a festivalului Maria Tănase, care va susține recitalul: Mărturisiri și mărturii străbune.

Vă așteptăm cu drag!

Pr. Paul ISIP

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli” Ocna Dej I, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat în perioada 1 și 2 august două ,,Zile de poveste” pentru copiii din comunitatea ocneană. Activitățile desfășurate au fost destinate copiilor cu...

Sfantul Mare Mucenic Pantelimon sarbatorit cu mare cinste la Sebis

Sfantul Mare Mucenic Pantelimon sarbatorit cu mare cinste la Sebis

Sebisul, satul asezat sub muntii Calimanului, in fiecare an il sarbatoreste il cinsteste si-l praznuieste cu mare elavie pe Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon, acesta fiind unul dintre protectorii oamenilor si al animalelor. An de an, credinciosii parohiei...