Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

de | iun. 30, 2015

Parohia Hălmăsău din Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, păstorită de părintele Doru Constantin Zaharie, și-a sărbătorit luni, 29 iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sărbătoarea a început încă din ajun cu slujba Privegherii și a continuat dimineața cu Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și cu Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți, în frunte pe părintele Dumitru Boca din localitatea clujeană Baciu,  a transmis corespondentul radio Renașterea, părintele Alin Pop.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Tudor Daneș din parohia Sita, Protopopiatul Beclean, în cadrul căruia le-a vorbit credincioșilor despre viața și activitatea misionară a celor doi mari Apostoli.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Dumitru Boca i-a sfătuit pe credincioși să urmeze credința Sfinților Apostoli mai întâi prin faptă, iar mai apoi prin cuvânt.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Duminica a treia din Postul Mare a însemnat pentru credincioșii ortodocși ai Parohiei Ortodoxe Nepos un moment de mare sărbătoare duhovnicească: din încredințarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei un grup de elevi seminariști din Cluj-Napoca...