Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca, în sărbătoare

de | feb. 1, 2019

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca își va sărbători sâmbătă, 02 februarie hramul.

Prăznuirea va debuta în seara ajunului sărbătorii, prin oficierea slujbei Vecerniei celei mari cu Litie și programul de spovedanie pentru credincioșii care vor să se împărtășească la Sfânta Liturghie de a doua zi. În ziua hramului, programul slujbelor va începe la ora 9:00 cu Utrenia, iar Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va începe la ora 10:00 și va fi oficiată de un sobor de preoți din Cluj-Napoca, avându-l în frunte pe părintele protopop Alexandru Constantin Ciui. Răspunsurile la strană vor fi date de corul parohiei condus de doamna preoteasă Maria Chira. La sfârșitul Sfintei Liturghii vor fi împărțite daruri tuturor credincioșilor.

Parohia a luat ființă în data de 1 mai, anul 1992, întemeierea acestei comunități ortodoxe fiindu-i încredințată părintelui paroh Alexa Chira. Începând cu data de 9 decembrie 1993 sfintele slujbe au fost oficiate într-o bisericuță de lemn, amplasată pe strada București, în parcul Farmec. În anul  1997 au fost demarate lucrările la biserica actuală de zid, lucrări ce au fost finalizate în anul 2005, iar în data de 25 noiembrie a aceluiași an a fost inaugurat noul locaș de închinare, prin slujba de binecuvântare oficiată de vrednicul de pomenire Părinte Mitropolit Bartolomeu.

În prezent, se desfășoară lucrări de pictură în tehnica fresco în interiorul bisericii, de către pictorul bisericesc Ciprian Toma și soția sa, Dana Toma, precum și lucrări de placare a exteriorului bisericii cu piatră.  Parohia Ortodoxă „Întâmpinarea Domnului” este păstorită în prezent de către Părintele Paroh Alexa Chira și părintele slujitor Vlad-Cornel Bob .

pr. Vlad Bob

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...