Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Parohia Jucu de Sus și-a primit noul păstor, în persoana Părintelui Bogdan Șopterean

de | dec. 9, 2025

Credincioșii Parohiei Ortodoxe Române Jucu de Sus au trăit, duminică, un moment deosebit din viața comunității: primirea și instalarea, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Mitropolit Andrei, a unui nou păstor sufletesc, în persoana Părintelui Bogdan Lucian Șopterean.
Instalarea unui nou preot este un moment de comuniune, dar și de responsabilitate, aspect subliniat de Părintele Protopop Dan Hognogi:
”Părintele vine cu inima deschisă, iar noi suntem chemați să-i fim alături cu rugăciunea, cu sprijinul și cu dragostea noastră. Numai împreună putem zidi o comunitate vie, în care Hristos este prezent cu adevărat. Comunitatea bisericească este asemenea unei familii lărgite, întemeiată pe credință, rugăciune și dragoste. În această familie, preotul nu este un funcționar, ci un părinte duhovnicesc, un slujitor al lui Hristos, care vine să ne însoțească pe drumul mântuirii, să ne împărtășească din cuvântul lui Dumnezeu și să ne fie aproape în toate momentele vieții”, a mai spus Părintele Protopop, care a dat citire Deciziei de numire emisă de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
Potrivit tradiției, noul preot a primit Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheia Bisericii, ca semne ale întreitei misiuni ai preotului: vestirea Cuvântului, săvârșirea Tainelor lui Hristos cu jertfelnicie și îndrumarea credincioșilor către Împărăția lui Dumnezeu.
Evenimentul a avut loc în prezența reprezentanților administrației locale și îi amintim în acest sens pe edilul Comunei Jucu, domnul Valentin Dorel Pojar, respectiv vice-primarul Mihai Cocoși, a directorului Școlii „George Barițiu” din Jucu, domnul Mădălin Gheorghe Lucian Trohonel, dar și a numeroși credincioși, care au participat la Taina Sfântului Maslu, săvârșită de un sobor de preoți, avându-l în frunte pe Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, directorul Bibliotecii Academiei.
La rândul lui, Părintele Bogdan Lucian Șopterean, vizibil emoționat, a transmis un gând de recunoștință, mulțumind în primul rând lui Dumnezeu, care l-a chemat la această slujire și deopotrivă jertfă față de aproapele, apoi Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei și tuturor celor care:
”Cu smerenie și emoție pășesc astăzi în mijlocul dumneavoastră, ca nou preot al acestei parohii, mandatat pentru a fi slujitor, păstor și împreună-lucrător cu voi toți. Nu vin cu pretenții, ci cu o inimă deschisă, dorind să cunosc fiecare suflet, să slujesc cu dragoste și să construim împreună o comunitate vie, rugătoare, întemeiată pe Evanghelie și pe iubirea dintre noi. Îmi doresc ca fiecare întâlnire liturgică, fiecare rugăciune rostită, fiecare pas în viața acestei parohii să ne apropie mai mult de Dumnezeu și unii de alții. Rog pe Bunul Dumnezeu să îmi dea înțelepciune, răbdare și har în slujire, iar vouă tuturor, vă cer rugăciune, îngăduință și sprijin. Vă mulțumesc pentru primire și vă încredințez că voi fi alături de voi în toate, la bucurie și la necaz, în nădejde și în căutare. Cu ajutorul Domnului și cu rugăciunile Maicii Domnului, să pornim împreună pe acest drum”.
Părintele Bogdan Lucian Șopterean a ținut să-i mulțumească pentru primire și susținere Părintelui Gheorghe Anițaș, cel care a slujit în Parohia Jucu de Sus vreme de aproape 50 de ani:
„Preacucernice părinte, vă mulțumesc cu adâncă recunoștință pentru toată slujirea pe care ați înfăptuit-o în această parohie, cu credință, jertfelnicie și dragoste părintească. Eu nu vin să înlocuiesc, ci să continui. Moștenesc o lucrare frumoasă, temeinică, și nădăjduiesc să pot merge pe urmele lăsate de râvna și înțelepciunea sfinției voastre. În numele meu și al întregii comunități, vă mulțumim pentru tot ce ați făcut, vă dorim sănătate și liniște, și vă asigurăm că veți rămâne mereu prețuit și iubit aici. Ușa bisericii și a inimii noastre vă va fi mereu deschisă”.
Părintele Bogdan Lucian Șopterean s-a născut la 13 mai 1994, în sat Fântânița, județul Bistrița-Năsăud, este absolvent al Seminarului Teologic din Cluj-Napoca. Este licențiat al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, promoția 2017, al studiilor masterale, promoția 2019, iar în prezent este doctorand al aceleiași instituții de învățământ și profesor asociat la disciplina Studiul Vechiului Testament.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

„Bucuria Crăciunului” – Seară Ecumenică de Colinde

„Bucuria Crăciunului” – Seară Ecumenică de Colinde

Pe 20 decembrie 2025, începând cu ora 18:00, Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Florești va găzdui un eveniment deosebit: „Bucuria Crăciunului” – o seară ecumenică de colinde, ajunsă la cea de-a VI-a ediție. Evenimentul va reuni coruri din diverse parohii și...