Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, în sărbătoare

de | sept. 10, 2018

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde slujesc preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, a îmbrăcat duminică, 9 septembrie 2018, haine de sărbătoare. A devenit o tradiție ca în prima duminică după data de 4 septembrie, care marchează sfințirea demisolului bisericii în anul 1994, de vrednicul de pomenire, mitropolitul Arhiepiscop Bartolomeu, să fie prăznuită întâlnirea fiilor parohiei.

În centrul sărbătorii a fost Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de peste 20 preoți și un număr foarte mare de credincioși, care au venit îmbrăcați în veșminte populare. Părintele profesor. univ. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității ”Babeș Bolyai” a ținut un bogat cuvânt de învățătură, referindu-se la importanța alegerii căii drepte spre viața întru Hristos și la bogata semnificație a praznicelor Maicii Domnului, cu care începe și se termină Anul Bisericesc. De asemenea, pentru a marca începutul anului școlar 2018-2019, preoții și credincioșii s-au rugat  pentru dascăli și elevi, pentru părinții și familiile acestora și pentru  toți cei care participă la buna desfășurare a activității în școli. La finalul Sfintei Liturghii, s-a săvârșit un parastas pentru ctitori. Răspunsurile la Sfânta Litughie, ca în fiecare duminică, au fost date de corul parohiei, condus de Radu Pintea, artist liric la Opera Română. La final,  credincioșii au fost invitați în curtea bisericii la o agapă și tot acum  a fost  distribuită gratuit Foaia „Troița”, iar toți cei prezenți au primit în dar iconițe.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...