Parohia „Naşterea Domnului” oferă repere pentru elevii clujeni

de | mai 14, 2016

La parohia clujeană „Nașterea Domnului”, a avut loc joi, 12 mai, o întâlnire cu elevii de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca. Elevii clasei a VIII-a C au participat la un dialog cu tema„Trupul, Templul Duhului Sfânt”, la care au participat părintele Ciprian Taloş, de la parohia gazdă, şi Lucia Albu, psiholog la unitatea de învăţământ.

La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, a avut loc joi, 12 mai, o întâlnire cu elevii de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, unde este director profesoara Eugenia Marcu și director adjunct profesoara Mirela Nicoară.

Elevii clasei a VIII-a C au participat la un dialog instructiv, cu tema „Trupul, Templul Duhului Sfânt”, având ca invitat pe Lucia Albu, psiholog la această școală. Activitatea a început cu o rugăciune și dis­cuțiile au fost deschise de părintele Ciprian Taloș.

Părintele le-a dezvăluit tinerilor cât de importante și actuale sunt cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Epistola întâi către Corinteni, care pot fi călăuză dreaptă în viață tuturor credincioșilor. De asemenea, le-a vorbit despre grija pentru trup, grija de a-l păstra curat, pentru a fi adăpost al Sfântului Duh primit la Sfântul Botez prin Taina Mirungerii, și i-a îndemnat pe elevi să urmeze un program de viață echilibrat. Nu în ultimul rând, părintele Ciprian Taloş le-a adresat elevilor îndemnul de a fi mădulare vii ale Bisericii, cercetând-o și mergând pe calea dăruită de Hristos.

Importanţa unei vieţi sănătoase

Sfaturi utile le-a oferit și psihologul Lucia Albu, iar prin dialogul pe care l-a purtat cu elevii, a încercat să le descopere acestora cum propriul lor „trup poate fi prieten sau dușman”, în funcție de modul de viață pe care îl aleg. Lucia Albu le-a prezentat tinerilor importanța unei vieți sănătoase, în armonie cu natura și cu cei din jur, im­portanța jocului, a activităților în aer liber; le-a vorbit despre dependența de calculator care dăunează trupului în formare, sporește tendința de însingurare și micșorează capacitatea de comunicare, dar și inteligența omului. Aceeași idee a echilibrului, a alegerii cu grijă a unor modele de viață demne de urmat, a fost susținută și de Mirela Nicoară, profesor de educație civică la Şcoala „Constantin Brâncuşi” care a participat la discuții împreună cu Daniela Necula, profesor de religie.

Această activitate face parte din Parteneriatul „Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții mele de școlar”, încheiat între Şcoala „Constantin Brâncuşi” și Parohia „Naşterea Domnului” şi în anul școlar 2015-2016. Dis­cuțiile s-au încheiat cu o agapă, iar elevii au primit în dar iconițe. Parohia clujeană are ca scop, prin aceste întâlniri, să sprijine pe adolescenţii care se află la vârsta frământărilor și a alegerii unui drum în viață, într-o lume bulversată, îndemnând la echilibru și măsură.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea Portului Popular la Gădălin

Sărbătoarea Portului Popular la Gădălin

Anul acesta, sărbătoarea de la Gădălin s-a suprapus cu praznicul Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul. La eveniment au fost prezenți prefectul județului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș, și PC părinte protopop Dan Hognogi (din partea Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1).  Sâmbătă,...

Jurnal de tabără: Satul românesc, văzut prin ochii copilăriei

Jurnal de tabără: Satul românesc, văzut prin ochii copilăriei

Tabără-n inima satului românesc. Satul românesc văzut prin ochii copilăriei!-în Parohia Ortodoxă Căianu-Mic În anul omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari, Parohia Ortodoxă Căianu Mic, în parteneriat cu ATCOR Bistriţa şi...

Părintele arhim. Benedict Vesa, în parohia Suarăș

Părintele arhim. Benedict Vesa, în parohia Suarăș

În Duminica Sfinților români, a doua după Rusalii, credincioșii parohiei Ortodoxe Suarăș, din Protopopiatul Dej au avut bucuria slujirii și cuvântului părintelui arhim. Benedict Vesa, secretar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Clujului și cadru universitar la...