O mărturie despre credință, memorie și continuitate
La Radio Renașterea, am realizat împreună cu părintele Vasile Rojneac o emisiune dedicată unei lucrări deosebite: „Parohia Ortodoxă Română Oarța de Sus – istorie și spiritualitate”. Cartea reconstituie istoria unei comunități românești, dar, mai presus de toate, păstrează vie memoria oamenilor care au zidit, de-a lungul generațiilor, viața bisericească și spirituală a satului.
Oarța de Sus este satul natal al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, iar lucrarea a fost încredințată părintelui Vasile Rojneac de către Înaltpreasfinția Sa. Așa cum mărturisește autorul, cercetarea nu a fost doar o preocupare academică, ci, înainte de toate, o ascultare și o mare responsabilitate. „Când cercetezi istoria unui sat și a unei parohii nu lucrezi doar cu documente, ci lucrezi, într-un anumit fel, cu memoria unor oameni”, mărturisește părintele Vasile Rojneac. De aceea, cartea depășește dimensiunea unei monografii obișnuite și devine un adevărat act de recuperare a memoriei comunitare.
O istorie care începe în anul 1391
Povestea Oarței de Sus este mai veche decât documentele care ne permit astăzi să o reconstituim. Cercetarea pornește de la prima atestare documentară a localității, din anul 1391, și continuă prin mărturii istorice, arheologice și bisericești: conscripții, șematisme, statistici și documente de arhivă.
Viața religioasă a comunității a fost, încă de la începuturi, legată de Ortodoxie. Credincioșii din Oarța de Sus s-au aflat mai întâi sub jurisdicția Mănăstirii Peri și, ulterior, sub autoritatea Mitropoliei Ortodoxe Române de la Alba Iulia. În contextul presiunilor exercitate asupra comunităților românești din Transilvania, între anii 1698–1701, credincioșii au fost determinați să treacă la Uniație, asemenea multor alte comunități din această parte a țării.
Un moment esențial în istoria parohiei îl reprezintă anul 1948, când, în contextul Reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii din Oarța de Sus au revenit la Ortodoxie, în timpul păstoririi preotului Avram Alexandru. Mărturia acestuia, păstrată în documentele cercetate de părintele Vasile Rojneac, este deosebit de importantă. Preotul Avram Alexandru considera revenirea la Ortodoxie „un act de dreptate” și mărturisea că, în timp, a ajuns să fie împăcat sufletește cu decizia luată. El sublinia faptul că vechii ortodocși l-au primit cu omenie și respect și că, studiind istoria, a înțeles că strămoșii românilor din aceste ținuturi au fost ortodocși până la începutul secolului al XVIII-lea.
După revenirea la Ortodoxie, Parohia Oarța de Sus s-a aflat, în diferite perioade, în jurisdicția mai multor eparhii: Episcopia Vadului, Feleacului și Clujului, Episcopia Oradiei, iar apoi, din anul 1990, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, în Protopopiatul Chioar.
Arhivele – memoria vie a unei comunități
Pentru autorul lucrării, una dintre cele mai mari surprize ale cercetării nu a fost descoperirea unui singur document, ci bogăția informațiilor oferite de ansamblul mărturiilor păstrate în arhive. Documentele din Arhiva Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului au făcut posibilă reconstituirea unor perioade importante din istoria parohiei. Un act administrativ, numele unui preot, o consemnare despre o biserică sau o simplă informație statistică pot deveni, peste ani, mărturii esențiale despre viața unei comunități.
Părintele Vasile Rojneac subliniază însă că cercetarea istorică presupune multă trudă, răbdare și obiectivitate. Istoricul are datoria de a căuta și de a exprima adevărul, chiar și atunci când acesta poate fi incomod. „Adevărul nu trebuie denaturat niciodată, pentru că adevărul ne va face liberi”, afirmă părintele.
Biserica – centrul vieții satului
În satul românesc tradițional, biserica nu a fost doar locul în care se săvârșeau Sfintele Taine și se rosteau rugăciunile. Ea era centrul vieții comunitare, spațiul în care oamenii se întâlneau, se sprijineau și își trăiau împreună cele mai importante momente ale existenței.
La Oarța de Sus, această realitate poate fi observată în istoria bisericilor, în succesiunea preoților, în eforturile de construire și reconstruire a lăcașurilor de cult, dar și în solidaritatea de care comunitatea a dat dovadă în perioade dificile. Un exemplu deosebit îl reprezintă reconstrucția bisericii cu hramul „Sfântul Apostol Toma”, realizată între anii 1971–1975 și sfințită la data de 2 mai 1976 de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teofil Herineanu.
Un alt moment important a fost edificarea bisericii cu hramul „Sfânta Treime” din filia Orțița, construită între anii 1977–1989 și sfințită la data de 22 octombrie 1989, tot de către Arhiepiscopul Teofil Herineanu. Ambele biserici au fost ridicate în timpul regimului comunist, într-o perioadă în care asemenea realizări presupuneau eforturi considerabile, perseverență și multă unitate. Părintele Vasile Rojneac subliniază că o biserică nu se construiește doar din piatră, cărămidă și lemn, ci și din jertfa și credința oamenilor.
Paradoxal, într-o perioadă în care libertatea religioasă era îngrădită, oamenii reușeau să fie mai uniți în jurul unui ideal comun: acela de a ridica locul în care să se întâlnească cu Dumnezeu.
Istoria și spiritualitatea – două dimensiuni inseparabile Una dintre ideile centrale ale cărții este aceea că istoria și spiritualitatea nu pot fi despărțite. Istoria ne spune ce s-a întâmplat, în timp ce spiritualitatea ne ajută să înțelegem de ce acele evenimente au fost importante. În spatele fiecărei date, al fiecărui nume și al fiecărei construcții se află oameni care și-au dorit să aibă un loc în care să se roage, să-și boteze copiii, să-și cunune tinerii, să-și pomenească înaintașii și să-și trăiască credința. Astfel, documentul istoric devine și mărturie de credință. O biserică nu este doar o clădire, ci expresia văzută a unei comuniuni nevăzute: comuniunea oamenilor cu Dumnezeu și întreolaltă.
Cartea dedicată Parohiei Ortodoxe Române Oarța de Sus este, prin urmare, mai mult decât o lucrare despre trecut. Este o invitație la recunoștință față de înaintași, la responsabilitate față de prezent și la grijă pentru transmiterea credinței către generațiile viitoare. Într-o lume în care memoria comunităților se poate pierde cu ușurință, asemenea lucrări au o valoare deosebită. Ele ne reamintesc că identitatea unui sat se păstrează prin oamenii săi, prin biserică, prin credință și prin memoria vie a celor care au zidit înaintea noastră.
„Parohia Ortodoxă Română Oarța de Sus – istorie și spiritualitate” este, în cele din urmă, povestea unei comunități care a trecut prin schimbări, încercări și vremuri dificile, dar care și-a păstrat legătura cu Biserica și cu valorile sale fundamentale: credința, unitatea, jertfa și continuitatea.
Vă invităm să audiați emisiunea realizată.
