Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca va inaugura o cantină socială și o casă de oaspeți

de | iun. 28, 2019 | Actualitatea religioasă

Privind cu venerație spre trecutul său, dar atentă la nevoile semenilor și la așteptările lumii de azi, Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, din strada Bisericii Ortodoxe nr. 10, va inaugura luni, 1 iulie 2019, de la ora 12.00, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI, două proiecte sociale de mare importanță: Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv și Casa de oaspeți „Sfântul Ilie.

Cantina va oferi zilnic hrană pentru 20 de persoane nevoiașe, în timp ce Casa de oaspeți, din incinta parohiei va oferi găzduire, în regim gratuit, pentru 12 persoane, însoțitori ai bolnavilor internați în spitalele clujene.

Acest proiect s-a realizat prin implicarea credincioșilor, a Fundației „Transilvania Leaders” din Cluj-Napoca, a Clubului Oamenilor de Afaceri, a companiilor DARIAN DRS S.A. și ICPIAF S.A., precum și a altor sponsori și donatori.

Biserica ortodoxă „Sfânta Treime”, monument istoric a fost construită în 1795 și a fost timp de 136 de ani singura biserică ortodoxă din Cluj. Aici a fost instalat în anul 1811 Episcopul Vasile Moga, iar la 1 decembrie 1918, din acest loc a plecat spre Alba Iulia delegația clujenilor care a votat Marea Unire. În anul 1921 în această biserică a fost instalat Episcopul Nicolae Ivan, reîntemeietorul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, iar timp de 12 ani biserica a avut statutul de Catedrală episcopală.

Astăzi, biserica, al cărei paroh este părintele Cristian Baciu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, este locul de rugăciune al unei foarte vii comunităţi parohiale, unde se desfăşoare mai multe proiecte pentru tineri şi copii, dar şi proiectul social „Sfântul Ioan cel Milostiv”, prin care se oferă zilnic mâncare caldă familiilor sărace din parohie.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Pr. Bogdan Ivanov

Ultimele articole

Biserica din Poienile Zagrei, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Poienile Zagrei, resfințită de Mitropolitul Clujului

În Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda), 15 mai 2022,  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din...

Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe românii din Londra

Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe românii din Londra

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 8 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe române din Londra, Regatul...