Parohia „Sf. Constantin și Elena” din Cluj-Napoca a primit o raclă cu fragmente din moaștele sfinților ocrotitori, cu prilejul hramului

de | mai 21, 2023

În perioada 20-21 mai 2023, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cluj-Napoca și-a cinstit ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și Elena. Cu acest prilej, o delegație a Bisericii Ortodoxe din Grecia, în frunte cu arhimandritul Sosipatru Pitoulias, din Mitropolia de Veria, Naoussa și Kampania, a adus și a dăruit parohiei o raclă cu fragmente din moaștele celor doi mari sfinți.

Ajunul sărbătorii

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 18:00, în fața bisericii parohiale de pe Calea Moților, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de un sobor de clerici și numeroși credincioși, a întâmpinat delegația care a adus racla cu fragmente din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena. Sfintele moaște au fost așezate spre închinare în biserică, unde vor rămâne pentru totdeauna spre binecuvântarea și sfințirea credincioșilor.

În continuare, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba Vecerniei Mari cu Litie. La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură și, în semn de prețuire și recunoștință, arhimandritului Sosipatru Pitoulias, conducătorul delegației Bisericii Ortodoxe din Grecia și eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Veria, i-a oferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici.

Ziua hramului

În ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, duminică, 21 mai, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Veria (Grecia) – arhimandritul Sosipatru Pitoulias, directorul Radio Renașterea – arhidiaconul Dan Văscu, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Ciprian Ilie Mișin și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „O viață împreună cu Domnul”. Ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre chemarea făcută de Dumnezeu Împăratului Constantin, care s-a convertit la creștinism și a devenit primul împărat creștin al Imperiului Roman.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei. La chinonic, interpreta de muzică populară Teodora Martin a cântat pricesne.

La finalul Liturghiei, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit arhidiacon pe diaconul Ionuț Koblicska.

Apoi, părintele paroh Ciprian Mișin a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor prezenți la hram.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cluj-Napoca a fost înființată după Marea Unire, în anul 1922, fiind a doua parohie, ca vechime, din municipiu.

Situat pe Calea Moților, actualul lăcaș de cult, sfințit de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, a fost construit între anii 1995-1998, prin implicarea preotului Alexandru-Marcel Sabău, care a păstorit parohia timp de aproape 40 de ani, în perioada 1981-2020.

Începând din luna ianuarie 2021, comunitatea parohială este păstorită de preotul Ciprian Ilie Mișin, avându-l alături pe arhidiaconul Ionuț Koblicska.

În cadrul bisericii parohiale se păstrează o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița, de la Schitul Prodromu din Muntele Athos, precum și o raclă cu fragmente din moaștele Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, ocrotitorii parohiei.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

A treia ediție a expoziției-concurs de artă sacră „Ortodoxia”

A treia ediție a expoziției-concurs de artă sacră „Ortodoxia”

Sâmbătă, 25 mai 2024, Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a organizat cea de-a treia ediție a expoziției-concurs de artă sacră „Ortodoxia”. Evenimentul, desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Benedict...

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Budești

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Budești

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 25 mai 2024, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Budești, județul Bistrița-Năsăud. Cu această...