Parohia „Sfântul Ierarh Silvestru” din noul cartier clujean Sopor și-a sărbătorit primul hram, în prezența Părintelui Mitropolit Andrei

de | ian. 2, 2019

Miercuri, 2 ianuarie 2019, când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfântul Ierarh Silvestru, episcopul Romei, și pe Sfântul Serafim de Sarov, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din noul cartier clujean Sopor, cu ocazia hramului și a binecuvântării noului paraclis închinat Sfântului Silvestru.

După slujba de binecuvântare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, cu prilejului primului hram al Parohiei „Sfântul Ierarh Silvestru”.

Din sobor au făcut parte secretarul eparhial, arhim. lect. Benedict Vesa, protopopul de Cluj II, pr. Alexandru-Constantin Ciui, directorul postului Radio Renașterea, pr. conf. Ioan Bizău, preotul paroh, pr. drd. Robert Kovacs, redactor la Radio Renașterea și alți preoți invitați.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Andrei a vorbit despre viața Sfântului Silvestru și despre stăruința în dreapta credință. Totodată, Ierarhul a vorbit despre importanța înființării parohiei în acest cartier și a unui lăcaș de închinare.

 

În cadrul slujbei, Părintele Mitropolit a hirotonit întru preot pe diaconul Raul Astaluș, pe seama parohiei cu hramul „Brâul Maicii Domnului” din localitatea Sub Coastă, Protopopiatul Cluj I, și pe teologul Marin Roz întru diacon.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La momentul împărtășirii, interpreta de muzică populară Aurelia Ilieș a interpretat mai multe colinde.

La final, IPS Andrei a conferit Ordinul Centenar „Mihi Voda”, familiei Vasile și Angela Salanță, care au pus la dispoziție spațiul pentru amenajarea paraclisului. De asemenea, Chiriarhul a acordat diplome de alesă cinstire și altor binefăcători din cadrul parohiei.

În încheiere, părintele paroh Robert Kovacs a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și pentru purtarea de grijă, dar și tuturor credincioșilor.

 

Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Silvestru” Gheorgheni-Sopor, păstorită de părintele drd. Robert Anton Kovacs, a fost înființată anul trecut, la finalul lunii octombrie, pentru creștinii ortodocși aflați în zona noului cartier clujean Sopor.

Momentan, slujbele se oficiază într-un paraclis amenajat pe strada Soporului, nr. 7, în vecinătatea noii baze sportive din cartierul Gheorgheni.

Sfântul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, a fost cel care a poruncit ca cea dintâi zi să se numească Ziua Domnului (Duminică) – că în acea zi a înviat Domnul nostru cu slavă –, ea fiind numită Ziua Soarelui de către romani.

Sfântul Silvestru s-a născut în Roma cea veche şi a crescut în sfânta credinţă. A fost ucenic al lui Quirinus prezbiterul, om iubit de Dumnezeu şi înţelept, ortodox în credinţă, de la care a învățat înţelepciunea cărţii şi bunele obiceiuri, în vârstă sa cea desăvârşită fiind foarte iubitor de străini.

Din dragoste către Dumnezeu şi către aproapele, îi aducea pe străini în casa sa, le spăla picioarele, îi ospăta şi le oferea un loc pentru odihnă. Odată, a venit în Roma din Antiohia un bărbat sfânt şi mărturisitor al lui Hristos, anume Timotei preotul, propovăduind Evanghelia împărăţiei; pe acela l-a primit Silvestru în casa sa şi, folosindu-se foarte mult din a lui viaţă şi învăţătură sfântă, s-a făcut desăvârşit în bunătăţi şi în credinţă.

Biserica Ortodoxă îl cinstește în fiecare an la data de 2 ianuarie.

Mai multe fotografii găsiți AICI

 

Miercuri, 2 ianuarie 2019, când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfântul Ierarh Silvestru, episcopul Romei, și pe…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Miercuri, 2 ianuarie 2019

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

Joi, 1 Decembrie 2016, de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sighteanul a participat la manifestările de Ziua Naţională a României desfăşurate la Monumentul Ostaşului Român din Baia Mare, unde a avut loc ceremonialul militar. P.S. Iustin Sigheteanul împreună...

Dumnezeu și Patria

Dumnezeu și Patria

Vechiul dicton „Nihil sine Deo” îşi are rădăcina în experienţa de veacuri a oamenilor preocupaţi de cele spirituale şi de modul în care se desfăşoară viaţa universului nostru. Ei şi-au dat seama că nimic nu se poate realiza fără Dumnezeu. E greu de definit credinţa,...

Hram la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Berinţa

Hram la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Berinţa

Marţi, 30 noiembrie 2016, de la ora 10,00, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Berinţa, Protopopiatul Lăpuş, cu ocazia hramului. În jurul...

Târnosirea paraclisului de iarnă al Mănăstirii Bobota

Târnosirea paraclisului de iarnă al Mănăstirii Bobota

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat miercuri, 30 noiembrie 2016, în mijlocul obștii Mănăstirii Bobota, cu prilejul hramului paraclisului de iarnă al mănăstirii, a transmis pentru radio Renașterea, diaconul Ionică Torcoș. Cu această ocazie...