Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, și-a prăznuit astăzi ocrotitorii

de | iun. 29, 2020

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a slujit astăzi în biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cu prilejul hramului.   

La Sfânta Liturghie au luat parte numerosi credincioși, majoritatea îmbrăcați în port tradițional.

Ierarhul a fos întâmpinat în sunet de tulnic, specific zonei Munților Apuseni, de soborul de slujitori, alături de doua tulnicaresele din comuna Beliș.

În cuvantul de învățătură, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului a vorbit despre viața și martiriul celor doi apostoli prăznuiți astăzi și a explicat modul în care ei apar reprezentați în icoane.

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, rostit la hramul Parohiei „Sf. Ap. Petru și Pavel

Credincioșii prezenți la hram s-au bucurat și de un microrecital de pricesne, sutinut de cântărețele de muzică populară Maria Mihali și Anuța Motofelea. De asemenea, pornind de la faptul că în satul românesc tradițional, după slujbă oamenii participau la hora satului, la finalul Sfintei Liturghii, membrii Ansamblului Folcloric „Cununa Someșană” din localitatea  bistrițeană Maieru, au prezentat în curtea bisericii, un obicei de nuntă din Țara Năsăudului și o suită de jocuri populare tradiționale.


Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, păstorită de preotul paroh Dan Cismaș, a organizat în ultima săptămână, cu ocazia hramului, o serie de manifestări culturale și duhovnicești dedicate sfinților ocrotitori.

Aici au avut loc lansari de carte și seri duhovnicesti.

Totodata, în această perioadă, credincioșii s-au putut închina la icoana Maicii Domnului pictată de preotul Luca din Iclod, numită „Maica milelor”, adusă de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.


Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus.

Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma.

Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 20 ianuarie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În prezent, biserica, de dimensiuni impresionante, este pregătită pentru a fi pictată, lucrându-se la finisajele interioare.

Biserica este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții slujitori Vasile Raus, Vasile Bancoș, Nicolae Maja, Radu Onac și arhidiaconul Andrei Stoian.

Mai multe fotografii AICI


Foto: Mădălin Butiurcă

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA