Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică din Postul Nașterii Domnului 2021

de | nov. 18, 2021 | Patriarhia română, Actualitatea religioasă

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis pentru prima duminică din Postul Naşterii Domnului 2021 o scrisoare pastorală tuturor credincioşilor din Patriarhia Română:


Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2021, privind însemnătatea Anului omagial al pastorației românilor din afara României și a Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, în Patriarhia Română

Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicului cler

și preaiubiților credincioși
din Patriarhia Română,
 

Har, bucurie și pace
de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,
iar de la noi părintești binecuvântări!
 

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori în Domnul,

Anul 2021 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ,,Anul omagial al pastorației românilor din afara României” și ,,Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, în Patriarhia Română. Cele două teme amintite, omagială și comemorativă, evidențiază două coordonate esențiale, prioritare în activitatea pastoral-­misionară a Bisericii noastre.

Astfel, Biserica Ortodoxă Română nu este indiferentă față de amploarea fără precedent pe care fenomenul migrației românilor către alte țări a cunoscut-o în ultimii ani. Ca răspuns la acest fenomen, Biserica noastră, prin ierarhii, preoții și diaconii ei, desfășoară, în prezent, o activitate pastorală susținută în afara granițelor României. Ea îi binecuvântează și îi ajută spiritual pe românii ortodocși de pretutindeni, pe care îi consideră fiii săi credincioși și parte integrantă a comuniunii ortodoxe românești.

Pe de altă parte, pomenirea în Biserică a celor adormiți în Domnul constituie un act de credință ortodoxă și de mărturisire a iubirii față de semeni. Comemorarea celor decedațși cultul eroilor contribuie la dezvoltarea culturii recunoștinței și a comuniunii între generații. Veșnica lor pomenire din neam în neam înseamnă eterna lor comemorare din generație în generație.

Dreptmăritori creștini,

În cărțile Vechiului Testament întâlnim mărturii despre faptul că Dumnezeu, Creatorul și Proniatorul întregii creații, manifestă o grijă specială față de cei aflați în afara țării și poporului lor: „Pe străin să nu-l obijduiești, nici să nu-l strâmtorezi, căci voi știți cum e sufletul pribeagului, că și voi ați fost pribegi în țara Egiptului” (Ieșirea 23, 9), iar în alt loc se amintește: „Străinul, care s-a așezat la voi, să fie pentru voi ca și băștinașul vostru; să-l iubiți ca pe voi înșivă, că și voi ați fost străini în pământul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Leviticul 19, 34).

Dumnezeu Însuși a condus și a întărit poporul lui Israel în lunga sa călătorie către Țara făgăduinței, povățuindu-l „prin pustiul cel mare și groaznic, unde sunt șerpi veninoși, scorpioni și locuri arse de soare și fără de apă; scoțând izvor din stânca de cremene și hrănind poporul în pustie cu mană” (Deuteronomul 8, 15-16).

În Noul Testament, iubirea milostivă față de străini devine normă a vieții creștine încă din vremea apostolilor: „Fiți, între voi, iubitori de străini, fără cârtire” (1 Petru 4, 9). În Evanghelia după Matei, în capitolul 25, se arată că iubirea față de aproapele este criteriul ultim al judecății universale, mai precis criteriul esențial de binecuvântare și de moștenire a Împărăției Cerurilor, pentru că Însuși Domnul Iisus ­Hristos, Dreptul Judecător, spune: „străin am fost și M-ați primit” (Matei 25, 35).

În contextul transformărilor sociale, economice și politice care au avut loc în ultimul secol, numărul creștinilor români din afara României a crescut.

Față de această realitate, grija pastorală a Bisericii Ortodoxe Române față de românii din afara granițelor s-a concretizat prin înființarea de eparhii, care au organizat numeroase parohii și mănăstiri, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sufletești ale credincioșilor români ortodocși din comunitățile românești istorice: Republica Moldova și Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, dar și din diaspora: Europa Centrală și de Nord, Europa Occidentală și Meridională, cele două Americi, Australia și Noua Zeelandă.

În situațiile în care particularitățile pastoral-misionare nu au permis înființarea de episcopii, au fost organizate reprezentanțși comunități ortodoxe românești, precum cele din Țara Sfântă, Muntele Athos, Orientul Mijlociu, Cipru, Turcia, Africa de Sud, Japonia ș.a.

În prezent, urmare eforturilor pastorale susținute, în afara frontierelor actuale ale României, Biserica Ortodoxă Română are patru arhiepis­copii și nouă episcopii. În aceste eparhii ­funcționează 1.337 de parohii și filii, precum și 64 de așezăminte monahale, deservite de 1.245 de clerici români.

Prin ierarhii și clericii ortodocși români din străinătate, Biserica Ortodoxă Română se străduiește să zidească, să cumpere sau să închirieze lăcașuri de cult acolo unde există comunități românești, oferind astfel posibilitatea fiecărui român creștin ortodox să participe la sfintele slujbe în limba română și să păstreze legătura cu Biserica Mamă.

În bisericile ortodoxe românești din afara României, românii simt bucuria regăsirii și a trăirii credinței strămoșești, participă la viața liturgică, își alină dorul după cei dragi și după locurile natale, își reconfirmă identitatea lor profundă.

Prin cult, dar și prin evenimentele culturale și acțiunile social-filantropice organizate de către parohiile românești din afara granițelor, sunt promovate valorile spirituale perene ale Ortodoxiei și ale poporului român, sunt transmise tradițiile românești și este cultivată limba română. În acest fel se păstrează identitatea culturală, etnică și eclezială ortodoxă românească, fapt care asigură integrarea socială în țările gazdă fără asimilare culturală și fără deznaționalizare.

De aceea, în mod constant, Patriarhia Română ajută financiar, după posibilități, aceste comunități românești, realizând, totodată, și demersuri necesare pe lângă instituțiile de Stat competente, de susținere a românilor de pretutindeni.

Ca semn al permanentei griji pastorale față de românii stabiliți definitiv sau temporar în străinătate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie dedicată migranților români.

Prin urmare, atât Duminica Migranților Români, cât și Ziua Românilor de Pretutindeni, instituită prin Legea nr. 101/2015 și serbată în ultima duminică a lunii mai, sunt zile cu o profundă semnificație spirituală, de reafirmare a tradițiilor și a valorilor credinței și culturii poporului român.

Iubiți credincioși,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 și ca An comemorativ al celor adormiți în Domnul cu scopul de a evidenția și promova valoarea liturgică și culturală a cimitirelor. Din punct de vedere al identității noastre spirituale, cimitirul este locul în care se află mormintele celor adormiți în Domnul, așteptând „învierea morților și viața veacului ce va să fie”, după cum se spune în Crezul ortodox. Prin urmare, cimitirul este și simbol al comemorării și comuniunii între generații.

Pentru cinstirea memoriei celor adormiți în Domnul, Biserica Ortodoxă păstrează o rânduială amplă de slujbe și pomeniri (parastase) care cuprind rugăciuni și cereri pentru iertarea păcatelor, odihna și mântuirea sufletelor acestora.

În mod deosebit, pomenirea eroilor din toate timpurile și din toate locurile, ca și cultul morților în general, constituie manifestări de statornicie în credință, de continuitate și unitate în cuget și simțiri de-a lungul generațiilor. Cultul eroilor este semnul neuitării și prețuirii noastre pentru jertfa lor și speranța comuniunii lor veșnice cu Hristos Domnul, în nădejdea Învierii și a vieții veșnice.

Cimitirele ortodoxe românești, unele înscrise în patrimoniul cultural național al României, altele cuprinzând în perimetrul lor valoroase monumente artistice funerare dedicate unor personalități naționale, evidențiază o dimensiune spirituală esențială: recunoștința arătată predecesorilor de-a lungul timpului, precum și capacitatea de comemorare și comuniune a unui popor credincios cu generațiile trecute.

Cimitirul are un sens profund liturgic și cultural în tradiția noastră creștină ortodoxă românească. Îngrijirea spațiului sacru în care se află înmormântate trupurile celor adormiți în Domnul constituie o îndatorire și o responsabilitate a creștinilor de a păstra aprinsă flacăra pomenirii din neam în neam sau din generație în generație a celor decedați.

Această cinstire a cimitirelor este o adevărată cultură a sufletului românesc care crede, simte și mărturisește că iubirea izvorâtă din credință este mai tare decât moartea. Mulțimea pomelnicelor și a parastaselor pentru cei decedați sau adormiți în Domnul și pentru eroii neamului constituie un puternic factor de cultivare a conștiinței identității, unității și continuității noastre naționale. Istoria Bisericii Ortodoxe Române dă mărturie peste veacuri despre grija pe care a avut-o pentru memoria înaintașilor.

La fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie sunt pomeniți ierarhii Bisericii, ctitorii, miluitorii și binefăcătorii sfintelor lăcașuri, eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român, precum și pomenirea tuturor celor adormiți în Domnul Hristos, Biruitorul morții.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Cu ajutorul Milostivului Dumnezeu, ne aflăm la începutul Postului Nașterii Domnului, numit și Postul Crăciunului. Această perioadă este, în primul rând, o pregătire, o sfințire a sufletului și a trupului nostru, prin Spovedanie și Împărtășanie, dar și prin fapte de milostenie. Faptele milosteniei creștine, privite ca roade ale „credinței lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), întăresc comuniunea frățească.

În acest an, am fost chemați să cultivăm mai mult comuniunea fraternă cu românii din jurul granițelor României și din diaspora română. În mod deosebit, mulțumim slujitorilor Sfintelor Altare ortodoxe românești din afara României pentru activitatea și fidelitatea lor față de poporul român, pentru activitatea de păstrare și promovare a credinței creștine ortodoxe, a valorilor spirituale și culturale românești.

Totodată, îi îndemnăm pe românii care trăiesc în diferite zone ale lumii să cinstească memoria și mormintele celor trecuți la viața veșnică, deoarece numai rugăciunea și recunoștința mențin o relație vie între suflete, o comuniune spirituală mai tare decât moartea fizică a trupului.

Traversăm un timp extrem de dificil privind sănătatea și valoarea vieții, când numeroși oameni sunt încercați de noua epidemie, care s-a extins la nivel global. În această perioadă este mare nevoie de rugăciune și de ajutorare frățească, de apropiere de Dumnezeu și de solidaritate practică între oameni.

Prin urmare, și în acest an, ne adresăm preoților și credincioșilor mireni ai Sfintei noastre Biserici cu îndemnul părintesc de a se organiza, la parohii, mănăstiri, protopopiate și la centrele eparhiale, colecte de alimente, haine și medicamente. Acestea vor fi distribuite cu prioritate în cadrul comunității, celor aflați în suferință și în lipsuri, familiilor defavorizate, cu mulți copii, bătrânilor și persoanelor singure, fără copii sau rude, cu precădere celor care locuiesc în mediul rural.

Având încredințarea că veți arăta și în acest an dărnicie creștină și veți răspunde cu dragoste chemării noastre părintești în această lucrare sfântă de binefacere și ajutorare, vă mulțumim pentru generozitatea arătată în anii precedenți și vă reamintim cuvintele Domnului Iisus Hristos: ,,Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți românii, din țară și din străinătate, dăruindu-le sănătate și mântuire, ocrotindu-i de tot răul și întărindu-i în tot lucrul bun, spre bucuria Bisericii noastre și a poporului român de pretutindeni, iar pe cei adormiți în Domnul să-i așeze în ceata drepților și să le dăruiască odihnă în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

Cu multă prețuire, vă îmbrățișăm părintește și vă împărtășim binecuvântarea apostolică: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).

 DANIEL

Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 Teofan,

Arhiepiscopul Iașilor
și Mitropolitul Moldovei
și Bucovinei

 Laurențiu,

Arhiepiscopul Sibiului,

Locțiitor de Episcop al Devei și Hunedoarei și Mitropolitul Ardealului

 Andrei,

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului
și Clujului și Mitropolitul Clujului,
Maramureșului și Sălajului

 Irineu,

Arhiepiscopul Craiovei
și Mitropolitul Olteniei

 Ioan,

Arhiepiscopul Timișoarei
și Mitropolitul Banatului

 Petru,

Arhiepiscopul Chișinăului,

Mitropolitul Basarabiei
și Exarh al Plaiurilor

 Iosif,

Arhiepiscopul Ortodox Român
al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale
și Meridionale

 Serafim,

Arhiepiscopul Ortodox Român
al Germaniei, Austriei și Luxemburgului
și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord

 Nicolae,

Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul
Ortodox Român al celor două Americi

 Nifon,

Mitropolit onorific, Arhiepiscopul
Târgoviștei și Exarh Patriarhal

 Teodosie,

Arhiepiscopul Tomisului

 Calinic,

Arhiepiscopul Sucevei
și Rădăuților

 Irineu,

Arhiepiscopul Alba Iuliei

 Varsanufie,

Arhiepiscopul Râmnicului

 Ioachim,

Arhiepiscopul Romanului
și Bacăului

 Calinic,

Arhiepiscopul Argeșului
și Muscelului

 Ciprian,

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

 Casian,

Arhiepiscopul Dunării de Jos

 Timotei,

Arhiepiscopul Aradului

 Ignatie,

Episcopul Hușilor

 Lucian,

Episcopul Caransebeșului

 Sofronie,

Episcopul Ortodox Român
al Oradiei

 Iustin,

Episcopul Ortodox Român
al Maramureșului și Sătmarului

 Nicodim,

Episcopul Severinului
și Strehaiei

 Antonie,

Episcopul de Bălți

 Veniamin,

Episcopul Basarabiei de Sud

 Vincențiu,

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

 Andrei,

Episcopul Covasnei și Harghitei

 Galaction,

Episcopul Alexandriei și Teleormanului

 Ambrozie,

Episcopul Giurgiului

 Sebastian,

Episcopul Slatinei și Romanaților

 Visarion,

Episcopul Tulcii

 Petroniu,

Episcopul Sălajului

 Daniil,

Episcopul Daciei Felix

 Siluan,

Episcopul Ortodox Român
al Ungariei

 Siluan,

Episcopul Ortodox Român
al Italiei

 Timotei,

Episcopul Ortodox Român
al Spaniei și Portugaliei

 Macarie,

Episcopul Ortodox Român
al Europei de Nord

 Mihail,

Episcopul Ortodox Român
al Australiei și Noii Zeelande

 Ioan Casian,

Episcopul Ortodox Român
al Canadei

 Varlaam Ploieșteanul,

Episcop-vicar patriarhal

 Ieronim Sinaitul,

Episcop-vicar patriarhal

 Timotei Prahoveanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Bucureștilor

 Nichifor Botoșăneanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor

 Ilarion Făgărășanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

 Benedict Bistrițeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

 Paisie Lugojeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Timișoarei

 Marc Nemțeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

 Sofian Brașoveanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Ortodoxe Române a Germaniei,
Austriei și Luxemburgului

 Damaschin Dorneanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei
și Rădăuților

 Emilian Crișanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului

 Timotei Sătmăreanul,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe
Române a Maramureșului și Sătmarului

 Nestor Hunedoreanul,

Arhiereu-vicar al Episcopiei
Devei și Hunedoarei

 Atanasie de Bogdania,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe
Române a Italiei

 Teofil de Iberia,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

Ultimele articole

Preotul este expresia veşniciei

Preotul este expresia veşniciei

Bătrânul Epifanie zicea: „Preotul este întruparea absolutului, expresia veşniciei, expresia temeiniciei şi neclătinării, crainicul Cerului, chipul nestricăciunii, îndrumătorul înspre eternitate. Înfăţişarea lui rămâne aceeaşi de-a lungul veacurilor, ca aducere aminte...

Binecuvântare arhierească în Parohia Cociu

Binecuvântare arhierească în Parohia Cociu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 27 noiembrie 2021, în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Cociu, Protopopiatul Beclean, cu prilejul pensionării preotului...