Pastoraţia familiei în epoca ideologiilor secularist-umaniste, tema conferinţele preoţeşti din Episcopia Maramureșului și Sătmarului

de | oct. 5, 2020 | Actualitatea religioasă, Episcopia Maramureșului și Sătmarului

În Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, au început, luni, 5 octombrie 2020, conferinţele preoţeşti de toamnă.

Acestea se desfășoară sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, și au ca temă „Pastoraţia familiei în epoca ideologiilor secularist-umaniste”. Referatul care va fi prezentat tuturor preoţilor din Eparhie a fost întocmit şi susţinut de Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului:

 „Cred că este evident pentru majoritatea dintre noi că urmează vremuri grele, în special pentru noi, creştinii. Valul secularist îşi va răspândi treptat tentaculele pe toată faţa pământului, graţie tehnologiei de comunicare şi globalizării. Nimeni nu-l va putea opri sau schimba decât Bunul Dumnezeu. Vor veni vremuri în care cuvântul Sfântului Apostol Petru din ziua Cincizecimii ”Mântuiţi-vă de acest neam viclean” (FA, 2, 40) va fi mai actual ca nicodată. Vor urma ani de mare secetă spirituală, iar noi şi credincioşii noştri vom avea nevoie de multe rezerve spirituale. Nu va fi suficient să avem rezerve exterioare (ziduri, cărţi, monumente), dacă sufletele noastre şi familiile noastre vor fi goale de credinţă vie, jertfelnică şi martirică şi de iubire dumnezeiască. Profeţiile se vor împlini, fiindcă sunt profeţii. Iar profeţii spun că „din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea [şi credinţa] multora se va răci” (Matei 24, 12). Pandemia actuală ne-a dat un avertisment serios în acest sens, iar noi am putut constata cât de nepregătiţi suntem, teologic, spiritual şi practic. În plus, e bine să avem în vedere că la nivel mondial presiunea socială e tot mai mare, miliarde de oameni trăind în sărăcie lucie. Această presiune se va răsfrânge şi asupra Bisericii şi asupra preoţilor, fiindcă prin patrimoniul ei material şi prin fastul liturgic, Biserica este asociată de către valul secularist neomarxist cu bogăţia materială, fiind considerată un opresor.”

Dedicate „Anului omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor” şi „Anului comemorativ al filantropilor ortodocşi români” în Patriarhia Română, tradiţionalele conferinţe preoţeşti de toamnă se desfăşoară în trei zile diferite, în trei centre, care reunesc toate cele 8 protopopiate: luni, 5 octombrie 2020 – la Baia Mare (protopopiatele Baia Mare, Lăpuş şi Chioar), în curtea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”; marţi, 6 octombrie 2020 – la Satu Mare (protopopiatele Satu Mare, Carei şi Oaş), la biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”; joi, 8 octombrie 2020 – la Mănăstirea Săpânţa Noul Peri (protopopiatele Sighet şi Vişeu).

          Conferinţa de la Baia Mare a fost precedată de Sfânta Liturghie și slujba de Tedeum.

          Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a adresat preoţilor, pe care i-a felicitat pentru buna lor organizare în această perioadă grea, care a fost depăşită cu bine, niciun credincios, din cei care au dorit, nu a rămas neîmpărtăşit cu ocazia Sfintelor Paşti şi a celorlalte sărbători împărăteşti, în rândul credincioşilor s-au respectat restricţiile impuse de instituţiile statului român, fiecare credincios a primit pasca sfinţită cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului, credincioşii au avut la îndemână în permanenţă dezinfectant, iar între ei s-a respectat distanţarea necesară pentru a nu favoriza infectarea cu noul virus. De asemenea, în biserici nu au fost cazuri de infectare cu virusul SARS COV II. Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a făcut şi alte comunicări de ordin pastoral, teologic, social-filantropic şi administrativ.

Ultimele articole

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Marți, 2 iunie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...